„Dacă nu avem LIBERTATE DE EXPRIMARE, nu avem o ȚARĂ LIBERĂ”, repeta Donald Trump în campanie. După care, la scurt timp după revenirea la Casa Albă, același Trump spunea detașat: „Am restrâns libertatea de exprimare”, încercând să justifice apelul său de a-i pedepsi cu închisoarea pe cei care ard drapelul american, deși Curtea Supremă a stabilit clar că acest gest este protejat ca formă de exprimare.
Această întoarcere spectaculoasă ilustrează, scrie CNN, contradicțiile vechi de două secole din jurul Primului Amendament, piatra de temelie a libertăților americane.
Trump a venit la putere promițând să apere libertatea de exprimare, mai ales în universități și pe rețelele sociale. Astăzi, administrația sa duce un război pe mai multe fronturi împotriva acestei libertăți:
- un judecător numit de Ronald Reagan a acuzat Casa Albă de „atac direct asupra Primului Amendament”, după ce au fost vizați și deportați academici pro-palestinieni;
- Trump cere universităților să limiteze discursul pe campus pentru a primi finanțare federală;
- și-a lăudat președintele FCC pentru încercarea de a anula emisiunea lui Jimmy Kimmel;
- a intentat procese împotriva presei și firmelor de avocatură, care, deși fragile juridic, au dus la despăgubiri și efect de intimidare;
- YouTube și alte platforme au revenit asupra suspendărilor unor apropiați ai săi, ca Dan Bongino, implicați în răspândirea dezinformării în pandemie.
Mai nou, procurorul general Pam Bondi a promis să „vâneze discursul instigator la ură” al celor care s-au bucurat de moartea activistului conservator Charlie Kirk - o mișcare pe care experții o văd drept periculoasă, pentru că termenul „hate speech” e vag și poate fi folosit ca instrument de represiune selectivă.
America și pendulul libertății
Istoria SUA este o alternanță între libertate și restricție.
La doar câțiva ani după adoptarea Primului Amendament, Congresul a trecut Alien and Sedition Acts, care făceau ilegală critica la adresa președintelui John Adams. Printre cei arestați: nepotul lui Benjamin Franklin și congresmanul Matthew Lyon care - ironia sorții - a fost reales din închisoare.
Un secol mai târziu, socialistul Eugene Debs a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru că a criticat recrutarea în Primul Război Mondial. A candidat la președinție din celulă și a primit aproape un milion de voturi.
Judecătorul Oliver Wendell Holmes a susținut inițial condamnarea, dar apoi a formulat una dintre cele mai celebre apărări ale libertății de exprimare: „Cel mai bun test al adevărului este puterea unei idei de a se impune în competiția pieței.”
De la aboliționiști la mișcarea pentru drepturi civile
Libertatea de exprimare a fost adesea legată de lupta rasială.
În anii 1830, aboliționiștii erau închiși în Sudul sclavagist. Un secol mai târziu, mișcarea pentru drepturi civile a extins protecția constituțională a exprimării.
NAACP și alte organizații au înțeles că limitarea discursului - chiar și cel ofensator - ar fi fost folosită, inevitabil, împotriva minorităților.
Judecătorul Thurgood Marshall, erou al luptei pentru desegregare, a apărat ulterior în instanță dreptul la exprimare al unui membru KKK, subliniind că libertatea nu se poate fragmenta în funcție de simpatii.
O nouă „panică roșie”?
Istoricul Fara Dabhoiwala, de la Princeton, avertizează că SUA intră într-o „a treia panică roșie”, în care un guvern autoritar încearcă din nou să reducă la tăcere vocile care îl contestă, de data aceasta sub pretextul ordinii și moralității publice.
El amintește că protecțiile de azi s-au născut tocmai în perioadele de teroare ideologică din anii 1910 și 1950.
Slăbiciunea Primului Amendament
Dabhoiwala vede și o problemă structurală: Primul Amendament protejează doar de cenzura statului, nu și de cea privată. „Guvernul nu te poate reduce la tăcere, dar compania ta te poate concedia pentru o postare online. Și asta e tot”, spune el.
Platformele digitale, adaugă istoricul, „nu au nicio responsabilitate legală față de adevăr sau binele comun”, dar profită masiv din monetizarea minciunilor. În timp ce fact-checkingul e lent, dezinformarea circulă în timp real.
„Când spui: «Toată lumea e liberă să spună orice», deschizi ușa manipulării - de la actori ostili până la politicieni care mint pentru a ajunge la putere”, subliniază istoricul.
Totuși, avertizează juristul Jacob Mchangama, de la Future of Free Speech, și moderarea excesivă e tot o formă de cenzură. Iar „Puterea se schimbă. Cei care azi controlează discursul vor fi mâine cei reduși la tăcere”.