FCSB este pe cale să realizeze o adevărată lovitură financiară prin vânzarea căpitanului Darius Olaru.
Patronul Gigi Becali a anunțat încă de acum trei zile faptul că o formație din străinătate e dispusă să achite clauza de reziliere a căpitanului roș-albastru, Darius Olaru, 26 de ani.
Iar italienii au și aflat care este numele acestei formații. Și este chiar Genoa, recent patronată de românul Dan Șucu, patron și la Rapid București în Liga 1. Grifonii vor să activeze clauza de reziliere a românului, de 5 milioane de euro. Rămâne de văzut dacă mutarea va avea loc acum în iarnă, sau la finalul sezonului curent, în vară:
„Nici nu a apucat să fie oficializat noul Consiliu de Administrație al clubului Genoa, și iată că apar primele mișcări în perspectiva perioadei de transferuri din această iarnă.
Genoa a demarat negocierile pentru transferul lui Darius Olaru, mijlocașul ofensiv al Stelei București (n.r.: FCSB). Operațiunea se învârte în jurul sumei de 5 milioane de euro pentru jucătorul român.
Cum Gigi Becali a anunțat că este de acord cu acest transfer, decizia ar urma să fie luată chiar de Olaru, în funcție de cum decurg negocierile cu echipa patronată de Dan Șucu”, scriu cei de la goodmorninggenova.org.
În Superliga, Olaru a marcat de 8 ori și a livrat 3 assist-uri în 16 meciuri, doar în acest sezon. Jucătorul a fost adus de FCSB în 2020 de la Gaz Metan Mediaș pentru 600.000 de euro.
”Astăzi m-a sunat un impresar. A zis că o echipă îi plătește clauza lui Darius Olaru. Nu pot să spun de unde e. M-a rugat să nu spun echipa. Eu nu voiam să știu echipa, dar până la urmă mi-a spus-o. Eu vând pe bandă rulantă. Are clauza de 5 milioane. Să-mi dea 5 milioane și să îl ia!”, fusese declarația făcută recent de Becali.
D.A.