Cinci jucători ai echipei de fotbal Glasgow Rangers, la care evoluează Ianis Hagi, au fost suspendaţi şi vor fi amendaţi după ce au fost prinşi încălcând protocoalele anticovid, scrie Reuters.
Potrivit antrenorului Steven Gerrard, este vorba despre mijlocaşul Bongani Zungu, fundaşii Nathan Patterson şi Calvin Bassey, atacantul Dapo Mebude şi portarul Brian Kinnear, care ar fi participat la o petrecere privată în Glasgow, petrecere care a fost ”spartă” de poliţişti.
''Într-adevăr, cinci dintre jucătorii noştri au fost la acea petrecere, este un lucru dezamăgitor pentru noi. Vom analiza situaţia în cadrul clubului, vom vedea ce măsuri vom lua, deocamdată cei cinci au fost excluşi pentru moment din echipă, s-au izolat şi vor fi şi amendaţi. Pentru mine este o mare dezamăgire comportamentul lor, dar încercăm să mergem mai departe, să ne vedem de obiectivele noastre, să rămânem concentraţi pe ceea ce avem de făcut mai departe'', a spus Gerrard.
Glasgow Rangers este lider detaşat în prima ligă scoţiană, cu 79 puncte după 29 de etape, având cu 18 puncte mai mult decât marea rivală, Celtic Glasgow, aflată pe locul 2.
Iată ce mai poți citi astăzi pe SpotMedia.ro: