CFR Cluj vrea să dea lovitura cu un transfer al unui fotbalist de perspectivă de la Farul Constanța: "Va fi un briliant"

CFR Cluj vrea să dea lovitura cu un transfer al unui fotbalist de perspectivă de la Farul Constanța: "Va fi un briliant"
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

CFR Cluj se gândește deja la cucerirea celui de-al 6-lea titlu consecutiv în România, dar și la viitoarea campanie de transferuri din vară.

Fiind destul de sigură de calificarea într-o cupă europeană, gruparea lui Dan Petrescu se gândește să oferteze pe unul dintre cei mai în vogă tineri jucători din Liga 1. E vorba de Adrian Mazilu de la Farul, un atacant care deja a impresionat la echipa lui Gică Hagi în acest sezon.

"Mazilu e un jucător de apreciat, cu un potenţial chiar mare, eu aşa zic, dar în acest moment e prea fraged. Mai are nevoie de 1-2 ani să joace la acel nivel şi abia apoi probabil va fi un briliant.

ADVERTISING

Domnul Hagi are talent la asta, iar Dan Petrescu are talent la a finisa jucătorii să ajungă la capacitatea lor maximă. E posibil să ne intereseze Mazilu în viitor, dar acum noi trebuie să ne terminăm campionatul, să câştigăm titlul, dacă ne ajută Dumnezeu, şi după aceea ne vom gândi şi la transferuri" , a fost declarația făcută de patronul Neluțu Varga pentru cotidianul Fanatik.

Mazilu, aflat la primul sezon în Superligă, a bifat deja șase goluri în 14 partide. Are 17 ani, având deja selecții la naționala Under 19 a României. În prezent, cota sa de piață ajunge la 400.000 de euro.

ADVERTISING

D.A.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!