CFR Cluj și-a demis antrenorul după înfrângerea cu Tromso: „Îi dau afară pe toți”

CFR Cluj și-a demis antrenorul după înfrângerea cu Tromso: „Îi dau afară pe toți”
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

CFR Cluj a anunțat demiterea antrenorului după înfrângerea cu Tromso, scor 0-5, în Conference League.

Abia adus în vară, Antonio Folha își face bagajele și pleacă de la CFR Cluj în urma acestui eșec.

Patronul Ioan Varga a declarat că acesta a fost ultimul meci al lui Folha, dar lista cu plecări este deschisă.

“Îi dau afară pe toți! Antrenori, jucători, pe toți. Folha e istorie la CFR. Sunt foarte dezamăgit, îmi pare rău, îmi găsesc cu greu cuvintele. Pe cine pun antrenor? Nu știu, vedem. Poate Iordănescu, poate Șumudică, ne gândim de mâine încolo”, a spus Varga pentru DigiSport.ro.

ADVERTISING

“Cu atitudinea aceasta, nu ai cum să faci performanță. Am mai spus și mă repet, anul acesta voi susține clubul din punct de vedere financiar, dar de la anul, va fi o altă poveste. E posibil să mă duc la Arad, acolo sunt toate condițiile, domnul Falcă e un bun prieten, stiți asta. Cred că acolo aș fi mult mai apreciat. Aici, la CFR, toată lumea cântă prohodul, nimeni nu e cu noi, mi-a ajuns", a mai spus Varga.

De la CFR Cluj mai poate pleca și directorul sportiv Ricardo Cadu, cel care l-a adus pe Antonio Folha.

ADVERTISING

De asemenea, fundașul central Renato Pantalon a intrat și el pe lista neagra, conform spuselor lui Varga.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google