CFR Cluj primește o veste excelentă

CFR Cluj primește o veste excelentă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

CFR Cluj a primit o veste excelentă într-un moment în care avea mare nevoie.

După ce s-a despărțit de mai mulți jucători importanți din cauza problemelor financiare și a intrării în insolvență, CFR Cluj face primul pas spre ieșirea dintr-o situație grea.

Concret, Tribunalul Specializat Cluj i-a permis administratorului special al CFR-ului să efectueze plăți necesare pentru stingerea obligațiilor financiare stabilite de FIFA, care au dus la interdicția de face transferuri.

Răzvan Zăvăleanu și firma care administrează insolvența CFR-ului au primit undă verde pentru plăți, acesta fiind primul pas spre ridicarea interdicției la transferuri.

ADVERTISING

După efectuarea plăților, FIFA va verifica și, dacă totul este în regulă, interdicția la transferuri ar trebui să fie ridicată.

„Admite cererea de emitere a unei ordonanţe preşedinţiale, formulată de petenta RTZ & Partners S.P.R.L., în calitate de administrator judiciar al FOTBAL CLUB CFR 1907 CLUJ S.A. (în insolvenţă, in insolvency, en procedure collective), prin intermediul Încheierii civile nr. 1287/2026, pronunţată în data de 20.08.2026, în dosarul nr. 649/1285/2026, aflat pe rolul Tribunalului Specializat Cluj.

ADVERTISING

Autorizează petenta RTZ & Partners S.P.R.L., în calitate de administrator judiciar al FOTBAL CLUB CFR 1907 CLUJ S.A. (în insolvenţă, in insolvency, en procedure collective) să efectueze plăţi în vederea stingerii obligaţiilor financiare stabilite de FIFA, în vederea ridicării interdicţiei transferului de jucători.

Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunţare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Specializat Cluj. Executorie. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 04.09.2026”, se arată în soluția instanței.

ADVERTISING

CFR Cluj se destramă

Pe lângă plecările de la finalul sezonului trecut, când Matei Ilie, Tidiane Keita, Sheriff Sinyan, Mihai Popa, Mohammed Kamara sau Alibek Aliev au părăsit echipa, un noul val de plecări a avut loc începând de câteva săptămâni, după problemele financiare ale clubului.

CFR Cluj a intrat în insolvență, iar din cauza problemelor cu banii i-a pierdut și pe Karlo Muhar, Bruno Costa, Damjan Djokovic, Marian Huja și Meriton Korenica.

Următorul pe lista plecărilor este Lorenzo Biliboc, aflat la un pas de transferul la Legia Varșovia în Polonia.

După ce a rămas fără unii jucători importanți, CFR Cluj nu-i poate legitima pe cei cu care are un acord de transfer în Gruia. FIFA i-a dat interdicție la transferuri clubului din Ardeal, iar pentru moment acesta nu poate muta.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google
Back To School