Marius Șumudică, anunț despre plecarea de la CFR Cluj după ce a rămas fără mai mulți jucători

Marius Șumudică, anunț despre plecarea de la CFR Cluj după ce a rămas fără mai mulți jucători
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Marius Șumudică, antrenorul lui CFR Cluj, a lăsat de înțeles că poate părăsi echipa din Gruia.

Șumudică a anunțat că nu știe pentru cât timp va mai fi antrenorul lui CFR Cluj, având în vedere plecările de jucători și faptul că nu poate legitima fotbaliștii cu care clubul a bătut palma pentru a întări echipa.

Pleacă Șumudică de la CFR Cluj?

Meriton Korenica a fost transferat de FCSB de la CFR Cluj, astfel că Șumudică a mai rămas fără un fotbalist important.

„Încă sunt antrenorul CFR-ului, dar nu știu până când. Decizia o iau eu, normal, cu orice risc. Oricum, am ajuns aproape de capătul răbdării. Dacă mai pleacă jucători și eu nu pot să mai aduc, ce să fac? Pierdem jucători mereu. Înțeleg, sunt în aceeași barcă cu clubul în momentul de față, vâslim în aceeași direcție. Vrem să salvăm clubul, să arătăm bine. (…)

ADVERTISING

Tot ce mă deranjează e că formasem un grup bun, se schimbase atmosfera. (…) Se pierde, acum, din entuziasm. Vor veni și eșecuri, accidentări, cartonașe și atunci, dacă nu pui nimic în loc… Dar nu e vina clubului, nu clubul e vinovat. (…)

Dorința de a lucra cu Marian Copilu m-a făcut să vin aici, e un om pe care-l respect și care face tot ce ține de el pentru a susține clubul. Eu îl înțeleg foarte bine și nu o să mă cert niciodată cu el. Există o relație prea puternică între noi, mi-am dorit asta, știu ce putem face împreună, dar nu mai ține doar de noi, ci de FIFA. Noi vindem jucători și, probabil, asta e singura metodă de a supraviețui.

ADVERTISING

Și eu sunt antrenor și nu e vorba de imagine, dar când construiești și pui bazele unei construcții și ești nevoit să renunți la două-trei cărămizi din fundație, la un moment dat se surpă și se duce totul de râpă. Nu sunt genul să fugă, să lovească clubul și apreciez că ei găsesc soluții, să salveze. Dar, într-un final, cel care răspunde de rezultate, care are responsabilitate și vine în fața jucătorilor este antrenorul, iar eu, din păcate, sunt lovit în momentul de față", a declarat Marius Șumudică, conform Fanatik.

ADVERTISING

De la instalarea lui Șumudică pe bancă, CFR Cluj a înregistrat trei victorii, succese consecutive, și o înfrângere chiar la debutul oficial din noul mandat în Gruia.

Mai mulți fotbaliști importanți au plecat de la CFR Cluj.

CFR Cluj a rămas fără mai mulți fotbaliști importanți din cauza problemelor financiare. Karlo Muhar, Damjna Djokovic, Marian Huja sau Aly Abeid au plecat de la echipă, unii liberi, alții au fost vânduți pentru a face rost de bani.

Ultimul nume de pe lista plecărilor de la CFR Cluj este cel al lui Meriton Korenica, kosovarul care s-a înțeles cu FCSB pentru un transfer. În schimbul fotbalistului, FCSB va plăti o sumă importantă de bani, care îi va oferi o gură de oxigen CFR-ului.

CFR Cluj are interdicție la transferuri

După ce a rămas fără unii jucători importanți, CFR Cluj nu-i poate legitima pe cei cu care are un acord de transfer în Gruia. FIFA i-a dat interdicție la transferuri clubului din Ardeal, iar pentru moment acesta nu poate muta.

După intrarea în insolvență, CFR Cluj a contactat FIFA pentru a cere ridicarea interdicției la transferuri, însă n-a primit niciun răspuns, iar ridicarea interdicției poate fi un proces de durată.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google
Back To School