CFR Cluj negociază cu un club din Superligă vânzarea unui fotbalist.
Prin vocea lui Radu Neguț, directorul sportiv, Hermannstadt a anunțat că poartă „discuții intense” cu CFR Cluj pentru un fotbalist.
Este vorba despre Cătălin Căbuz, portarul de 27 de ani care a jucat la Sibiu sub formă de împrumut în sezonul trecut, pe care echipa lui Marius Măldărășanu îl vrea și în viitoarea stagiune.
”Se poartă discuții intense cu CFR Cluj pentru transferul lui Căbuz. Suntem optimiști că vom ajunge la un consens și Cătălin va continua la noi”, a declarat directorul sportiv al celor de la FC Hermannstadt, conform site-ului oradesibiu.ro.
Cătălin Căbuz a strâns 33 de meciuri în toate competițiile sezonului la Hermannstadt, timp în care în nouă dintre ele a ținut poarta intactă.
El este cotat la 700.000 de euro de către Transfermarkt.