CFR Cluj câștigă titlul pe terenul Craiovei

CFR Cluj câștigă titlul pe terenul Craiovei

CFR Cluj și-a trecut în cont, luni seara, cel de-al treilea titlu consecutiv în Liga 1.

Formația din Gruia a câștigat cu 3-1 meciul pentru titlu de la Craiova, după o prestație remarcabilă.

Vinicius (min.36), Boli (min.56) și Deac (min.77 - penalti) au marcat golurile echipei antrenate de Dan Petrescu, în timp ce pentru olteni a punctat Nistor, în minutul 10.

Finala pentru campionat, așa cum a fost denumită întâlnirea din Bănie, a fost precedată de un scandal uriaș și de o decizie fără precedent a Comitetului Executiv al FRF.

Fără Dan Petrescu pe banca, clujenii au început mai greu meciul, iar gazdele au deschis scorul repede, printr-o execuție superbă a lui Nistor din afara careului.

Experiența clujenilor s-a făcut simțită, însă, iar Ciprian Deac și compania au pus stăpânire pe joc și au presat constant în cautarea golului egalizator.

Vinicius a egalat până în pauză, cu capul, iar la cabine s-a intrat la egalitate, scor la care meciul s-ar fi dus în prelungiri dacă ne aflam la finalul timpului regulamentar!

ADVERTISING

N-a fost însă cazul de prelungiri și nici de penaltiuri deoarece CFR Cluj a continuat jocul solid și a mai punctat de două ori după pauza, prin Boli și Deac, acesta din urmă dintr-o lovitură de la 11 metri controversată.

Pentru Ovidiu Hațegan n-a fost singura faza care a stârnit dubii. În prima repriză, clujenii au reclamat două lovituri de pedeapsă, însă "centralul" a lăsat jocul să continue.

Pentru clujeni este cel de-al treilea titlu consecutiv și cel de-al 6-lea din istorie.

De partea cealaltă, oltenii au ratat șansa de a câștiga din nou titlul după o pauză de 29 de ani!

Ați putut urmări, în direct pe SpotMedia.ro, desfășurarea meciului dintre Universitatea Craiova și CFR Cluj, din ultima etapă a play-off-ului Ligii 1:

Universitatea Craiova - CFR Cluj 1-3 (Nistor '10 /Vinicius '36, Boli '56, Deac '77)

min.90+6 - FINALUL MECIULUI! CFR CLUJ CÂȘTIGA DIN NOU TITLUL ÎN LIGA 1!

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

min.90 - Bairam trimite incredibil peste poartă din doar câțiva metri.

min.90 - Vor fi 4 minute suplimentare pentru repriza secundă.

min.87 - Oltenii se aruncă în atac, iar șutul lui Koljic este blocat în extremis de Boli.

min.84 - Koljic trimite cu capul peste poarta clujenilor.

min.77 - GOOOL CFR CLUJ !!! Deac transformă fără emoții de la punctul cu var!!!

INFO: La reluări se observă că Vinicius se afla într-o poziție de offside...

min.76 - Penalti CFR Cluj! Cosic îl ține în careu pe Vinicius și arbitrul arată punctul cu var!

INFO: Dan Petrescu urmărește meciul de la Cluj și ține legătura cu colaboratorii săi prin intermediul telefonului.

min.68 - Bordeianu trimite mult peste poartă dintr-o poziție bună.

min.63 - Arlauskis iese bine din poartă și degajează din fața lui Mihăilă.

min.56 - GOOOL CFR CLUJ !!! Boli profită de o eroare de marcaj a fundașilor craioveni și punctează cu capul în urma unei contrări din partea dreaptă !!!

ADVERTISING

min.54 - Pigliacelli reține în doi timpi la un șut al lui Chipciu.

min.53 - Koljic trimite pe lângă poartă de la distanță.

ora 21:38 - Startul reprizei secunde.

min.45+3 - Finalul primei reprize!

min.45+2 - Pigliacelli are o intervenție fantastică la o reluare din doar doi metri a lui Rondon.

min.45 - Prima repriză va fi prelungită cu 3 minute.

min.45 - Craiova trece pe lângă gol, la un șut al lui Bărbuț scos din fața porții de Vinicius.

min.41 - Chipciu vede un "galben".

min.40 - Deac cere un penalti pentru un henț în careu, dar arbitrul lasă jocul să continue, chiar dacă la reluări observăm ca decarul clujenilor este îndreptățit să solicite o lovitură de la 11 metri.

min.40 - O nouă acțiune periculoasă de atac a grupării din Gruia, venită după o centrare a lui Deac.

min.39 - Clujenii răspund cu o ocazie pe măsură: Rondon trimite periculos în fața porții din alunecare, iar oltenii resping cu mari emoții!

min.38 - Ce ocazie! Nistor ia o acțiune pe cont propriu și trimite milimetric pe lângă poarta apărată de Arlauskis!

INFO: Nu vom avea un rezultat de egalitate în această seară, conform deciziei luate luni de Comitetul Executiv al FRF. Dacă după 90 de minute scorul va fi egal, se va trece la două reprize de prelungiri, iar apoi, dacă egalitatea persistă, se vor executa lovituri de la 11 metri.

min.36 - GOOOL CFR CLUJ !!! Vinicius egalează cu o lovitură de cap după un corner executat de Deac !!!

min.35 - Acka respinge cu mare dificultate la o centrare șutată a lui Camora.

min.29 - Omrani preia superb, însă se grăbește și trimite departe de poartă.

INFO: Reamintim că învingătoarea din acest meci va câștiga titlul în sezonul 2019/2020 al Ligii 1!

min.18 - Vlădoiu îl oprește în ultima clipă pe Omrani cu o intervenție riscantă.

min.14 - Cosic trece pe lângă golul de 2-0!

min.13 - Mihăilă reia frumos, dar peste poartă.

min.10 - GOOOL UNIVRSITATEA CRAIOVA !!! Nistor marchează cu un șut superb din afara careului !!!

min.7 - Schimbare la CFR Cluj: iese tânărul Jota, intră Chipciu.

min.5 - Cicâldău execută mult peste poartă o lovitură liberă de la aproximativ 30 de metri.

ora 20:32 - Startul meciului!

https://www.facebook.com/UCVOficial/posts/1714007265418364
https://www.facebook.com/cfr1907/posts/10157011730656205

Meciul este televizat de posturile Digi Sport 1, Telekom Sport 1 și Look Plus.

În fruntea clasamentui, CFR Cluj (46 puncte) are un avans de două puncte, însă oltenii (44 puncte) au un meci restant cu Astra Giurgiu.

Întrucât 3 august este data-limită impusă de UEFA pentru anunțarea reprezentantelor fiecărei țări în cupele europene, membrii Comitetului Executiv au decis în unanimitate ca reprezentanta României în Liga Campionilor să fie stabilită în urma unui meci decisiv.

Astfel, partida dintre primele două clasate în play-off-ul Ligii 1, Universitatea Craiova – CFR Cluj, programată în această seară, începând cu ora 20:30, va avea o câștigătoare. În caz de egalitate după 90 de minute, se vor disputa două reprize de prelungiri și, dacă egalitatea va persista, se vor executa lovituri de departajare.

Învingătoarea va primi 3 puncte în clasament și va reprezenta România în ediția 2020-2021 a Ligii Campionilor.

Vezi: Decizie istorică luată de FRF: S-ar putea să avem prelungiri și penaltiuri la U Craiova - CFR Cluj

ECHIPELE

Universitatea Craiova: Pigliacelli - Vlădoiu, Cosic, Acka, Vătăjelu - Nistor, Mateiu, Cicâldău - Bărbuţ, Koljic, Mihăilă.
Antrenor: Cristiano Bergodi.

CFR Cluj: Arlauskis - Burcă, Vinicius, Boli, Camora - Itu, Bordeianu, Deac - Omrani, Rondon, Joca.
Antrenor: Dan Petrescu.

Arbitru: Ovidiu Hațegan.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇