CFR Cluj anunță că Dan Petrescu a primit o ofertă uriașă

CFR Cluj anunță că Dan Petrescu a primit o ofertă uriașă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Conducerea clubului CFR Cluj a anunțat că Dan Petrescu a primit o ofertă uriașă în această vară.

Directorul sportiv Bogdan Mara spune că Petrescu a avut o ofertă fără precedentă, pe care a fost convins să o refuze.

"Dan a avut o ofertă foarte mare în această vară, dar împreună cu patronul şi noi toţi am reuşit să-l convingem să rămână. Reprezentăm un club care vrea trofee an de an. În ultimii 5 ani, am demonstrat acest lucru şi trebuie să continuăm”, a spus Bogdan Mara la Antena Sport.

Oferta pentru Dan Petrescu era din zona Golfului, iar antrenorului i s-a oferit un salariu de 4 milioane de euro pe an.

ADVERTISING

Totuși, Neluțu Varga l-a convins pe Petrescu să rămână după ce i-a promis transferuri importante.

De asemenea, Varga i-a transmis lui Petrescu și că problemele financiare se vor rezolva.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!