CFR Cluj a primit răspunsul final din partea lui Daniel Pancu

CFR Cluj a primit răspunsul final din partea lui Daniel Pancu
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

CFR Cluj a primit răspunsul final din partea lui Daniel Pancu după ce i-a propus să rămână în Gruia.

Contractul lui Daniel Pancu s-a prelungit automat după ce antrenorul a încheiat sezonul pe locul 3, rezultat care a garantat calificarea în preliminariile Conference League.

În urma acestui obiectiv îndeplinit, clauza de prelungire din acordul său a fost activată, iar colaborarea a fost extinsă pentru încă doi ani.

Totuși, Pancu a transmis că nu va continua la CFR Cluj dacă Neluțu Varga nu îi va satisface cerințele. Deși finanțatorul susține că a făcut toate eforturile pentru a-l mulțumi și că își dorește ca tehnicianul să rămână în Gruia, acesta a anunțat că despărțirea este inevitabilă, iar antrenorul va pleca la Rapid.

ADVERTISING

"Eu am făcut ce a depins de mine. I-am dat acel mesaj în care i-am spus clar că îmi doresc să continue la CFR Cluj și să rămână, dar din ce simt eu, cred că Daniel Pancu va pleca. Dacă va pleca, o să găsim o altă soluție de antrenor. Eu aș vrea să rămână, dar decizia este la el", a spus Varga pentru Fanatik.

Daniel Pancu are o medie de 2,11 puncte pe meci pe banca lui CFR Cluj.

Până înaintea ultimei etape din play-off, „Pancone” a condus formația ardeleană în 27 de partide.

ADVERTISING
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google