Ce spune Simona Halep despre următoarea adversară de la Australian Open

Ce spune Simona Halep despre următoarea adversară de la Australian Open
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Simona Halep a vorbit despre meciul pe care îl va disputa în optimile de la Australian Open contra lui Alize Cornet.

Sportiva noastră a afirmat că așteaptă o partidă dificilă, dar este hotărâtă să ajungă în sferturile de finală.

"Mă aștept la o bătălie dificilă, ea luptă până la final. Și eu sunt la fel și sper că va fi un meci bun. Fiecare meci este diferit și sunt pregătită, chiar dacă am pierdut de câteva ori împotriva ei", a spus Simona Halep la conferința de presă.

Amintim că Simona Halep s-a calificat fără emoții în optimile de la Australian Open, după ce a învins-o pe Danka Kovinic (98 WTA), scor 6-2, 6-1.

ADVERTISING

Pentru Simona, aceasta a fost a opta vitorie consecutivă și a 14-a din ultimele 15 meciuri.

În optimile de finală, ea o va întâlni pe franțuzoaica Alize Cornet, aflată pe locul 61 în clasamentul WTA.

Cornet o conduce pe Simona cu 3-1 la meciuri directe. Singura victorie a Simonei a avut loc în 2013, la Sofia.

Partida cu Alize Cornet va avea loc luni, la o oră care nu a fost stabilită momentan de organizatori.

După succesul de astăzi, Simona are asigurat un cec de 328 de mii de dolari australieni și 240 de puncte WTA.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri despre Simona Halep!