Ce spune selecționerul Angliei înaintea finalei EURO 2020

Ce spune selecționerul Angliei înaintea finalei EURO 2020
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Selecţionerul Gareth Southgate a afirmat că finala cu Italia „va fi cel mai mare test pe care Anglia şi-l poate imagina”,după ce echipa sa a trecut de Danemarca (2-1), miercuri seara, în prelungiri, în semifinalele EURO 2020, informează AFP.

„Eu cred că jucătorii mei au ştiut să răspundă la ceea ce ştiam că va fi o seară complicată. Până în semifinale, noi am avut un parcurs fără probleme, dar ştiam că la un moment vom încasa un gol şi va trebui să răspundem. Danemarca ne-a presat bine, a marcat un super gol, dar la raportul de forţe, numărul de intervenţii pe care portarii au fost nevoiţi să le facă şi lungile perioade, mai ales în repriza secundă, noi am fost mai periculoşi. Cred că merităm această calificare”, a spus Southgate.

ADVERTISING

"Le-am spus jucătorilor înainte de meci că au găsit întotdeauna o modalitate de a câştiga în ultimii ani, indiferent de scenariu, fie că am condus sau am fost conduşi, în preluungiri sau la penalty-uri. Am vrut ca ei să aibă încredere. Am fost foarte dominatori în ultima jumătate de oră şi am avut mai multă energie decât ei. Danemarca a făcut cinci schimbări rapid şi nu mai putea face în prelungiri, în timp ce noi, noi avem o bancă de rezerve care ne permite să fim în poziţia în care suntem", a mai spus el.

ADVERTISING

"Cu Danemarca am păstrat bine mingea, în ciuda presiunii, dar cu Italia va trebui să o facem şi mai bine, pentru că este mult mai puternică. Va trebui să găsim soluţii. Danemarca nu a pierdut decât patru meciuri din 30 disputate înainte de meciul cu noi, iar Italia stă şi mai bine. Este o echipă de înalt nivel de cel puţin doi ani. I-am urmărit, i-am observat bine. Este o echipă care joacă cu multă energie şi stil, este greu să marchezi cu ei. Ei merită să fie în finală după ce au învins echipe precum Belgia şi Spania. Pentru noi, este cel mai mare test pe care ni-l putem imagina, dar trebuie să ne pregătim. Va fi o oportunitate formidabilă pentru noi să-i întâlnim", a adăugat Gareth Southgate.

ADVERTISING

Selecţionata de fotbal a Angliei s-a calificat în finala EURO 2020, în urma victoriei reuşite în faţa Danemarcei, cu scorul de 2-1 (1-1, 1-1), după prelungiri, miercuri seara, pe stadionul londonez Wembley, în a doua semifinală a competiţiei.

Anglia va întâlni Italia în prima sa finală la EURO şi a doua din istorie, după ce a cucerit titlul mondial în 1966.

Selecţionata Albionului a câştigat în faţa Danemarcei printr-un gol marcat dintr-un penalty uşor acordat, pe care Harry Kane nu a reuşit să-l transforme (104), dar atacantul lui Tottenham a avut prezenţa de spirit de a urmări faza şi a reluat în plasă mingea respinsă de portar. Danezii au deschis scorul prin Mikkel Damsgaard (30), Anglia egalând relativ repede, prin autogolul lui Simon Kjaer (39).

Românul Ovidiu Haţegan a fost al patrulea oficial la semifinala de miercuri, iar Sebastian Gheorghe, arbitru asistent de rezervă.

Finala EURO 2020 se va juca duminică, de la ora 22:00, pe Stadionul Wembley, între Anglia şi Italia.

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!