Ce spune Irina Begu după săptămâna extraordinară de la Sankt Petersburg, unde a atins semifinalele

Ce spune Irina Begu după săptămâna extraordinară de la Sankt Petersburg, unde a atins semifinalele
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Irina Begu a avut cu adevărat o săptămână excepțională la Sankt Petersburg, acolo unde a bifat o semifinală la puternicul trofeu de tip 500 de puncte din Rusia.

Ea a fost eliminată în careul de ași după o întălnire dramatică în fața Mariei Sakkari, Grecia, favorita 1, scor 6-4, 6-7 (4), 6-4.

Begu a avut 2-0 și serviciul în setul decisiv, însă nu a putut să îi facă față până la urmă locului 7 mondial.

"A fost o săptămână extraordinară. Am arătat un tenis foarte bun și mă bucur că am reușit să-mi mențin nivelul pe durata săptămânii. Cred că astăzi mi-a lipsit foarte puțin, probabil că în setul decisiv am fost puțin obosită și n-am mai putut să împing în picioare la serviciu. Am avut acea șansă la 2-0 în decisiv. Sunt un pic dezamăgită, bineînțeles, a fost un meci lung, intens. Dar acum sunt bine, am reușit să-mi revin și din punct de vedere mental sunt foarte sus. Cred că am servit foarte bine, am fost agresivă în momentele importante, am fost calmă și am jucat cu încredere pe tot parcursul turneului.

Maria Sakkari vs. Irina-Camelia Begu | 2022 St. Petersburg Semifinal | WTA Match Highlights

Nu e ușor să joc la Dubai. Mă pregătesc de nouă-zece zile aici la Sankt Petersburg, în sală. Dar am această oportunitate de a juca pe tablou la Dubai. O să mă antrenez doar o zi înainte de meci. Voi încerca să dau tot ce pot și încerc să mă adaptez cât mai repede posibil", a declarat Irina Begu pentru DigiSport la finele acestui turneu.

ADVERTISING

Begu e pe tabloul principal și la Dubai, acolo unde va întâlni o jucătoare venită din calificări.

După parcursul foarte bun din Rusia, Irina va urca până pe locul 55 mondial.

D.A.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din tenis!