Clubul Real Madrid a încheiat exerciţiul economic 2019-2020 cu un profit de 313.000 euro, în condiţiile în care pandemia de coronavirus a generat o reducere importantă a veniturilor faţă de exerciţiul precedent, a anunţat campioana en titre a Spaniei într-un comunicat, informează L’Equipe.
„Real Madrid a încheiat exerciţiul 2019-2020 cu un rezultat pozitiv de 313.000 de euro. Impactul Covid-19 a presupus o reducere de 13% (-106 milioane euro) a veniturilor pentru anul fiscal 2019-2020”, a precizat gruparea de pe Santiago Bernabeu, care estimează o scădere şi mai mare a veniturilor pentru sezonul viitor în curs.
"în ciuda acestei situaţii, Real Madrid continuă să aibă "o situaţie financiară solidă" datorită "patrimoniului net de 533 milioane euro şi a unei trezorerii de 125 milioane euro".
Pentru 2020-2021, Real Madrid a calculat o scădere a veniturilor de circa 300 milioane euro, comparativ cu anii anteriori pandemiei. Responsabilii clubului estimează că veniturile totale se vor ridica în acest sezon la 617 milioane euro.
Pentru a atenua impactul pierderii veniturilor, Real Madrid a implementat o serie de "măsuri de reducere a costurilor", între care o diminuare de 10% a salariilor jucătorilor şi tehnicienilor de la primele echipe de fotbal şi baschet, precum şi a principalilor responsabili ai diferitelor direcţii ale clubului, la care se adaugă o economie de 8% "în cheltuieli de exploatare".
Nici rivala madrilenilor, FC Barcelona, nu a fost ocolită de consecinţele pandemiei, anunţând venituri mai mici cu 200 milioane euro în 2019-2020 şi o pierdere netă de până la 97 milioane euro din cauza pandemiei, conform cifrelor publicate în luna octombrie.
Iată ce mai poți citi astăzi pe SpotMedia.ro:
Apasă aici pentru a vedea toate știrile din sport de pe spotmedia.ro
Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.