Cosmin Contra a plecat de la Dinamo

Cosmin Contra a plecat de la Dinamo
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Cosmin Contra și-a luat la revedere, joi, de la jucătorii lui Dinamo.

„Guriță” urmează să-și rezilieze înțelegerea după mai puțin de patru luni petrecute la cârma echipei din Șoseaua Ștefan cel Mare.

"Plec cu sentimentul că puteam să fac mai mult pe temă sportivă, dar asta e…", a spus Guriță la plecare, potrivit Digi Sport.

"Fiecare persoană are o limită, a mea a ajuns deja peste limită. Am plecat în fotbalul mare de la Dinamo, acum trei ani am fost aproape să câștig campionatul, e un club care merita acest efort. Suporterii trebuie să înțeleagă că sănătatea e mai presus de orice, îmi pare rău că n-am putut să fac mai mult. Nu mai revin în România", a adăugat Contra, care azi a condus ultimul său antrenament în calitate de antrenor al "câinilor".

ADVERTISING

Plecarea lui Contra vine după ce o ceartă de la distanță cu principalul investitor al echipei, Pablo Cortacero, pe care l-a acuzat că nu s-a ținut de promisiuni și căruia i-a reproșat că n-a plătit salariile de când a ajuns la echipă.

14 este locul pe care Cosmin Contra o lasă pe Dinamo în clasamentul Ligii 1.

Iată ce mai poți citi astăzi pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

Apasă aici pentru a vedea toate știrile din sport de pe spotmedia.ro

Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇