Cășuneanu, învingător în ultima etapă de super rally din 2021

Cășuneanu, învingător în ultima etapă de super rally din 2021
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Campionul național en-titre la super rally, Costel Cășuneanu, a revenit în competiție cu o victorie, impunându-se în etapa finală, Trofeul UniCredit Leasing powered by Audi, care s-a desfășurat sâmbătă în Capitală. Titlul absolut pentru acest sezon ajunge la Jerome France, în timp ce Mihai Leu și Aurelian Andronache au completat podiumul open final. Foștii mari internaționali Bogdan Stelea, Răzvan Raț și Daniel Pancu s-au numărat printre invitații evenimentului.

Ultima cursă a sezonului 2021 în Campionatul Național de Super Rally powered by Superbet a adunat la start un total de 39 de concurenți. Deja campion matematic încă de la Craiova, Jerome France a testat la etapa din Capitală modelul Nova Proto cu care vrea să concureze anul viitor.

ADVERTISING

În premieră pe podiumul final al Campionatului Național de Viteză în Coastă, Costel Cășuneanu (Skoda Fabia R5) a revenit și la super rally și a dominat încă din start calificările pe traseul unde în 2019 se clasa pe 2. Acesta a stabilit timpul de referință, încheind în 01:43,539.

Costel Căşuneanu vrea să-şi apere trofeul la Super Rally

În finala de 12 s-au mai calificat Jerome France, Aurelian Andronache (Speed Car GT), Cristian Dolofan (Citroen C3 Rally2), Mihai Leu (Ferrari 458 Challenge), Lucian Răduț (Mitsubishi Lancer Evo VII), Ricardo Tarabelli (Renault Clio), Didier Balcaen (Formula Renault), Vlad Cosma (Peugeot 208 R2), Adrian Teslovan (Mitsubishi Lancer Evo), Dragoș Dinu (Mitsubishi Lancer Evo) și Istvan Beko (Subaru Impreza).

ADVERTISING

Cășuneanu a dominat și cele 3 manșe care au decis câștigătorul etapei finale, ajungând la finiș în 01:41,813, cu aproape două secunde mai rapid decât France (01:43,769) și cu aproape 5 în fața lui Andronache (01:46,516).


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇