Pilotul francez Jerome France a obținut al doilea succes consecutiv în Campionatul Național de Super Rally după ce a fost cel mai rapid și pe circuitul stradal din centrul municipiului Târgu Mureș. Pe un monopost Formula Renault, France i-a depășit pe Dani Oțil și Mihai Leu, care au completat podiumul final al rundei a doua din acest sezon.
Pe prima trecere de pe traseu, în calificări, France nici măcar nu a reușit să aibă un timp în Top 12, necesar pentru calificarea în finală, după ce s-a răsucit cu monopostul, însă în cele din urmă a fost cel mai rapid dintre toți cei 35 de piloți. Acesta a fost cronometrat cu 03:29,028. Singurul care s-au apropiat a fost Dani Oțil, pe un model Radical SR4.
Tragedie în lumea sportului din România: Adrian Cernea a murit după ce mașina sa a fost luată de ape
Finala a fost extrem de disputată, lupta dându-se între France, Oțil și Leu. Primul a câștigat-o, asigurându-și un timp cu puțin peste două secunde față de ceilalți doi rivali. Revenit pe Ferrari după ce la prima rundă a pilotat un Radical SR8, Leu a fost la numai o zecime în spatele lui Oțil.
Mii de spectatori au umplut străzile din Târgu Mureș pentru a urmări spectacolul cailor putere. De la start nu au lipsit modele clasice, dar nici mașini precum Audi R8, Goodall Locost, Speed Car GT sau singurul BMW Mini Electric de curse din lume.
În Top 12 din marea finală s-au mai clasat Emil Ghinea, Aurelian Andronache, Istvan Beko, Vilmos Alpar Pal, Zoltan Martincsek, Evgeni Yankov, Csaba Besenyei și Ricardo Taraballi.
După primele două etape, France este lider în Campionatul Națioonal de Super Rally powered by Superbet, fiind urmat de Leu și Oțil. Actualul sezon programează un total de 5 etape, următoarea urmând să aibă loc pe străzile din Deva în perioada 13-14 august.
Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:
Rezultat surpriză în finala turneului WTA de la Berlin
O echipă din Liga 1 vrea să dea lovitura și îi aduce ”la pachet” pe Rusescu și Tănase - surse
Ritmul vaccinării scade puternic, la numai 20.000 de persoane în 24 de ore
Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro
Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.