Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, favoritul numărul doi al turneului ATP 500 de la Beijing, s-a calificat în turul al doilea al acestei competiţii, dotată cu premii totale de 3.891.650 de dolari, după ce l-a învins în două seturi simetrice, 6-4, 6-4, p francezul Giovanni Mpetshi Perricard, într-o partidă disputată vineri.
Alcaraz (21 ani), câştigător al trofeului la Roland Garros şi Wimbledon în acest sezon, îl va înfrunta în turul următor pe olandezul Tallon Griekspoor (locul 39 ATP).
Un alt favorit, rusul Daniil Medvedev (nr.3) a trecut la rândul său cu bine de primul tur, impunându-se cu 6-3, 6-4 în faţa francezului Gael Monfils, după o oră şi 32 de minute de joc.
Medvedev va înfrunta în optimile de finală un alt jucător francez, Adrian Mannarino, care a trecut în trei seturi, 1-6, 6-2, 6-3 de italianul Lorenzo Sonego.
Rezultate - turul 1:
Lorenzo Musetti (Italia/N.6) - Zizou Bergs (Belgia) 7-5, 4-6, 6-3
Daniil Medvedev (Rusia/N.3) - Gael Monfils (Franţa) 6-3, 6-4
Roman Safiullin (Rusia) - Stan Wawrinka (Elveţia) 6-3, 6-4
Roberto Bautista (Spania) - Arthur Rinderknech (Franţa) 6-3, 6-4
Bu Yunchaokete (China) - Shang Juncheng (China) 6-7 (3/7), 6-2, 6-4
Francisco Cerundolo (Argentina) - Jakub Mensik (Cehia) 7-6 (7/4), 6-1
Carlos Alcaraz (Spania/N.2) - Giovanni Mpetshi Perricard (Franţa) 6-4, 6-4