Când va fi inaugurat stadionul Arcul de Triumf

Când va fi inaugurat stadionul Arcul de Triumf

Stadionul Naţional de Rugby Arcul de Triumf din Bucureşti va fi inaugurat oficial cu meciul test pe care naţionala de rugby a României îl va susţine cu Argentina, pe 3 iulie, de la ora 21:00, a anunţat, marţi, FRR pe site-ul său oficial.

„Este o veste extraordinară pentru toţi iubitorii rugbyului, ‘Stejarii’ revin acasă, mai mult, revin într-un meci de cel mai înalt nivel, cu una dintre cele mai bune echipe din lume. Doresc să mulţumesc ministrului Carol – Eduard Novak şi oficialilor Ministerului Tineretului şi Sportului pentru că au făcut posibilă disputarea acestui meci aici, iniţiind demersuri la UEFA pentru eliberarea mai rapidă a arenei care fusese închiriată de forul european pentru antrenamentele echipelor la EURO 2020”, a declarat preşedintele FRR, Alin Petrache.

ADVERTISING

''Este o partidă importantă, foarte grea, toţi ştim cine este Argentina şi vreau să fac un apel către toţi suporterii 'Stejarilor' şi ai rugbyului românesc să vină alături de băieţi şi să-i susţină. Aceste meciuri, atât cel cu Argentina, cât şi cel cu Scoţia, constituie o oportunitate extraordinară pentru tânăra noastră generaţie pe care încercăm să o promovăm la echipa naţională, sunt întâlniri care nu pot să aducă decât lucruri pozitive. Ar trebui să luăm chiar exemplul Argentinei care, în urmă cu câţiva ani, atunci când a început să joace în Rugby Championship avea rezultate slabe, iar acum, după câţiva ani de jucat în această competiţie cu echipe mult mai puternice, nivelul a crescut exponenţial astfel că anul trecut a reuşit să învingă Noua Zeelandă. Este un prim meci după mai bine de un an jumătate pe care echipa naţională îl joacă cu spectatori în tribună şi avem nevoie de susţinerea tuturor. Mai mult, jucăm acest meci acasă, pe o arenă modernă, jucăm pe un stadion care întotdeauna a fost o sursă de inspiraţie şi de motivaţie pentru jucători, a fost, este şi va fi leagănul rugbyului românesc", a subliniat Petrache.

ADVERTISING

''Stejarii'' revin pe stadionul propriu după o pauză de trei ani, ultimul meci disputat pe Stadionul Arcul de Triumf fiind în 2017, cu Tonga, după care arena a intrat în proces de reconstrucţie.

România şi Argentina se întâlnesc la Bucureşti după 29 de ani, ultimul meci disputat aici fiind în 1992, când ''Pumele'' s-au impus cu 21-18.

Argentina se află pe locul 9 în clasamentul mondial, în timp ce ''Stejarii'' se situează pe locul 18. Cele două echipe s-au întâlnit de două ori în cadrul grupelor Cupei Mondiale de Rugby, în 2003 şi 2011.

De asemenea, şi meciul cu Scoţia, din 10 iulie, va avea loc tot pe Stadionul Arcul de Triumf.

ADVERTISING

La 4 decembrie 2020 a avut loc recepţia proiectului de investiţii Stadionul Arcul de Triumf, realizat de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, prin Compania Naţională de Investiţii. Stadionul Arcul de Triumf, care a costat 37 de milioane de euro, este al doua arenă finalizată dintre cele patru pe care România s-a angajat că le va moderniza pentru organizarea EURO 2020 la Bucureşti. Primul a fost Stadionul Steaua, a cărui recepţie a avut loc la 27 noiembrie 2020. Celelalte două arene pe care România le-a ales pentru a le moderniza sunt Rapid, care este aproape de finalizare, şi Dinamo, la care lucrările încă nu au început.

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇