Campioana ultimelor două ediții ale Rogers Cup, eliminată de către locul 386 WTA

Campioana ultimelor două ediții ale Rogers Cup, eliminată de către locul 386 WTA
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Jessica Pegula, SUA, locul 4 mondial WTA și cap de serie 3 la Montreal, a fost eliminată în turul 3 al Mastersului 1000 WTA din Canada, după un meci greu de povestit.

Pegula a fost scoasă de la Montreal de Anastasija Sevastova, veterana de 35 de ani clasată pe locul 386 în lume, din Letonia. Scorul a fost 6-3, 4-6, 1-6, după o oră și 42 de minute de joc.

Chiar dacă a început bine meciul și a dominat primul set, Pegula s-a văzut clar depășită în următoarele două manșe, pe care le-a pierdut clar, la 4 și la 1.

Sportiva americană traversează o formă foarte slabă, având 3 înfrângeri în ultimele 4 meciuri în circuit. De când a intrat în top 100 WTA, americanca a pierdut un singur meci contra unei adversare mai slab clasate, la S'Hertogenbosch 2024, unde a fost învinsă de Aleksandra Krunici (locul 400 la acea vreme).

Pentru Sevastova, aceasta e de departe cea mai importantă victorie din circuit în ultimii 5 ani. Letona a fost cel mai bine clasată pe 11 în lume, în 2018. A lipsit din circuit pentru a deveni mamă, dar în martie 2024 și-a rupt ligamentele încrucișate și a stat departe de teren mai bine de un an, revenind în aprilie 2025.

Anastasija Sevastova se va duela cu Naomi Osaka în optimile de finală de la Montreal. Letona este la prima apariție în optimile de finală ale unui turneu WTA 1000 din 2021.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din tenis!