Campioana care vrea să îl deturneze pe Radu Drăgușin din drumul său spre Tottenham

Campioana care vrea să îl deturneze pe Radu Drăgușin din drumul său spre Tottenham

Fundașul central român Radu Drăgușin pare a avea drumul bătătorit către un transfer la Tottenham în Premier League.

Însă lucrurile nu stau atât de simplu în acest mercato de iarnă, în care o campioană de top din primile 5 ligi ale Europei vrea să îl deturneze pe român. E vorba de Napoli, echipă care nu renunță la jucătorul de 21 de ani. Patronul Aurelio De Laurentiis dorește îl aducă pe Drăgușin la deținătoarea titlului din Serie A, după cum scrie Sky Sport.

„Radu Drăgușin este cel mai fierbinte nume de pe piața transferurilor. De el se interesează mai multe cluburi, atât pentru calitățile sale defensive, cât și pentru abilitățile de marcator. Este dorit de Napoli, dar și de Tottenham. Dacă Genoa va primi oferta potrivită, îi va fi greu să spună nu!

ADVERTISING

Clubul rossoblu îl evaluează la 30 de milioane de euro. Tottenam ar putea prezenta o primă ofertă scrisă în următoarele zile. Totuși, între Napoli și Genoa s-a deschis discuția în privința lui Zanoli, astfel că azzurrii ar putea profita. De Laurentiis a promis că va face o campanie de transferuri spectaculoasă", anunță presa peninsulară.

Internaționalul roman și-ar fi dat deja acordul pentru o trecere la Tottenham, acolo unde e dorit cu ardoare de antrenorul australian Postecoglu. Tottenham este dispusă să achite 25 de milioane de euro. Genoa ține însă de preț și vrea cu 5 milioane mai mult.

ADVERTISING

Radu Drăgușin este așadar pe punctul de a deveni cel mai scump jucător român din istorie.

„Radu Drăgușin a acceptat deja propunerea lui Tottenham pentru un contract pe lungă durată. Negocierile cu Genoa pentru fundașul român sunt în desfășurare. Genoa vrea 30 de milioane de euro în schimbul lui Drăgușin, Spurs încearcă să obțină transferul pentru 25 de milioane de euro. Negocierile avansează”, preciza cunoscutul jurnalist italian Fabrizio Romano pe 31 decembrie.

D.A.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!