Benfica, Club Brugge, FC Copenhaga și Qarabag s-au calificat în Liga Campionilor

Benfica, Club Brugge, FC Copenhaga și Qarabag s-au calificat în Liga Campionilor
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Benfica, Club Brugge, FC Copenhaga și Qarabag FK s-au calificat, miercuri seara, în faza principală a Ligii Campionilor la fotbal, după meciurile din manșa secundă a play-off-ului.

Ele s-au alăturat celorlalte trei echipe care au obținut biletele pentru Champions League marți seara, FC Pafos, Kairat Almatî și Bodo/Glimt.

Benfica a învins-o pe Fenerbahce, formație antrenată de portughezul Jose Mourinho, cu scorul de 1-0, după 0-0 la Istanbul.

Diferența fost făcută de de golul turcului Kerem Akturkoglu (35), fost jucător al lui Galatasaray, marea rivală a lui Fener.

Fenerbahce a încheiat meciul de la Lisabona în inferioritate numerică, după eliminarea brazilianului Anderson Talisca (82).

Club Brugge a realizat scorul serii, 6-0 cu Glasgow Rangers, pe care o învinsese și în Scoția, cu cu 3-1. Nicola Tresoldi (5), Hans Vanaken (32), Joaquin Seys (41, 45), Aleksandar Stankovic (45+2) și Christos Tzolis (50) au marcat pentru belgieni, în condițiile în care Rangers rămăsese în zece oameni din min. 8, când englezul Maximillian Aarons a văzut cartonașul roșu.

FC Copenhaga a învins-o pe FC Basel cu 2-0, după 1-1 în prima manșă. Andreas Cornelius (46) și Youssoufa Moukoko (84), din penalty, au marcat golurile într-un meci arbitrat de românul Istvan Kovacs. În tur, scorul a fost egal, 1-1.

Qarabag s-a calificat pentru a doua oară în istoria sa în Liga Campionilor, deși a pierdut la Baku în fața lui Ferencvaros. Azerii au câștigat în tur cu 3-1.

''Fradi'' a deschis scorul în Azerbaidjan, prin francezul Lenny Joseph (12), dar Qarabag avea avantaj la pauză, grație golurilor reușite de Leandro Andrade (25) și de Abdellah Zoubir (45), fostul jucător al Petrolului Ploiești. Ferencvaros a înscris de două ori în repriza secundă, prin Bence Varga (55 - penalty) și prin Alex Toth (82), însă nu a reușit și golul care să trimită meciul în prelungiri.

Rezultatele din manșa secundă a play-off-ului Ligii Campionilor:
Marți
(+) Kairat Almatî (Kazahstan) - Celtic Glasgow (Scoția) (în prima manșă 0-0) 0-0, după prelungiri; 3-2, la loviturile de departajare
(+) FC Pafos (Cipru) - Steaua Roșie Belgrad (Serbia) (în prima manșă 2-1) 1-1
Sturm Graz (Austria) - (+) Bodo/Glimt (Norvegia) (în prima manșă 0-5) 2-1
Miercuri
(+) Club Brugge (Belgia) - Glasgow Rangers (Scoția) (în prima manșă 3-1) 6-0
(+) Qarabag FK (Azerbaidjan) - Ferencvaros Budapesta (Ungaria) (în prima manșă 3-1) 2-3
(+) FC Copenhaga (Danemarca) - FC Basel (Elveția) (în prima manșă 1-1) 2-0
(+) Benfica Lisabona (Portugalia) - Fenerbahce Istanbul (Turcia) (în prima manșă 0-0) 1-0

Echipele precedate de semnul (+) s-au calificat în faza principală a competiției. Învinsele vor evolua în faza principală a Europa League.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!