Basarab Panduru, nedumerit de alegerile făcute de CFR Cluj: "Mi se pare foarte curios"

Basarab Panduru, nedumerit de alegerile făcute de CFR Cluj: "Mi se pare foarte curios"
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Fostul fotbalist Basarab Panduru s-a arătat mirat de alegerile pe care CFR Cluj le face în acest sezon.

Panduru a afirmat că nu înțelege de ce jucătorii tineri sunt menajați, în timp ce veterani precum Deac și Camora nu.

”CFR schimbă mulţi jucători, foarte curios că cei mai bătrâni joacă, chiar dacă au jucat 120 de minute, joacă şi acum. Deac şi Camora. Cei mai tineri sunt obosiţi, joacă joi, nu am prea înţeles asta.

Până în minutul 68, când are Yuri capul ală din corner, parcă CFR a fost echipa mai bună, după care CFR se retrage foarte, foarte jos şi începe Rapidul să joace", a spus Panduru la Orange Sport.

ADVERTISING

Amintim că CFR Cluj a câștigat meciul cu Rapid, scor 1-0, în prima etapă a Superligii.

Formația lui Dan Petrescu a întrerupt seria neagră după o victorie în stilul caracteristic.

Scorul a fost deschis în minutul 17 de Yuri după o fază fixă.

În partea secundă, CFR Cluj a făcut un pas în spate, dar defensiva a tremurat pe final. Bălgrădean a fost erou în minutul 90+8 după ce a scos un penalti executat de Albu.

Pentru CFR Cluj e prima victorie după trei meciuri la rând fără succes în acest sezon.

În următoarea etapă, CFR Cluj merge la U Craiova 1948, iar Rapid primește vizita lui FCSB.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!