Avem un prim sportiv român care a obținut calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris

Avem un prim sportiv român care a obținut calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

România se poate lăuda deja în 2023, la începutul acestui an chiar, cu un prim sportiv care reprezintă țara noastră care și-a obținut biletele pentru JO 2024, ediția de Olimpiadă care are loc anul viitor în Franța.

Vorbim despre maratonista Delvine Relin Meringor, cea care a terminat duminică pe locul 3 maratonul de la Barcelona. Trebuie spus că ea a obținut al doilea cel mai bun timp din istoria probei, în România.

Meringor (30 de ani), născută în Kenya, a primit în 2021 cetățenia română și dreptul deci de a participa în competiții internaționale pentru țara noastră.

ADVERTISING

Sportiva legitimată la CSA Steaua a terminat pe 3 cursa din Catalonia după Zeineba Yimer Worku (Etiopia), cu 2h.19:44, apoi Selly Chpeyego (Kenya) cu 2h.20:04, iar a treia a fost românca. Timpul său s-a oprit la 2h.20:49.

Atleta a bifat astfel baremul olimpic de la Paris. Cel mai bun timp la maraton pentru România îi aparține unei alte sportive naturalizate din Kenya, Joan Chelimo. Aceasta a terminat în aprilie 2022 maratonul de la Seul în 2h18:04.

Delvine Relin Meringor a câștigat, anul trecut, medaliile de aur în probele de 5.000 m și 10.000 m, la Campionatele Naționale ale României.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇