Ashleigh Barty nu va participa la Indian Wells și Miami Open

Ashleigh Barty nu va participa la Indian Wells și Miami Open

Ashleigh Barty, numărul unu mondial şi câştigătoarea Openului Australiei 2022, a anunţat că nu va participa la turneele WTA 1.000 de la Indian Wells (California) şi Miami (Florida), programate luna aceasta, invocând o lipsă de recuperare fizică după eforturile depuse la primul turneu de Mare Şlem al anului, informează AFP.

„Din păcate, corpul meu nu s-a recuperat aşa cum speram după Australian Open şi nu am fost în măsură să mă pregătesc corect pentru Indian Wells şi Miami”, a precizat Barty într-un comunicat.

ADVERTISING

"Nu cred că am atins nivelul necesar pentru a câştiga aceste turnee şi am decis, aşadar, să mă retrag de pe cele două tablouri. Iubesc aceste competiţii şi sunt tristă că nu voi participa, dar trebuie să mă concentrez pe repunerea în formă a corpului meu", a adăugat campioana de la antipozi.

Ashleigh Barty, în vârstă de 25 ani, a cucerit trofeul la Melbourne, pe 29 ianuarie, la a noua sa participare la Australian Open, învingând-o în finală pe Danielle Collins (locul 11 WTA). Ea şi-a trecut în palmares al treilea titlu de Grand Slam, după cele de la Roland Garros 2019 şi Wimbledon 2021.

ADVERTISING

De absenţa sa de la Indian Wells (9-20 martie) şi a americancei Danielle Collins (accidentată) vor profita franţuzoaica Oceane Dodin şi unguroaica Anna Bondar, care vor fi incluse pe tabloul principal al competiţiei californiene.

Barty, care are un avans confortabil în fruntea clasamentului WTA, va pierde în schimb puncte în urma forfait-ului său de la Miami (23 martie - 3 aprilie), turneu pe care l-a câştigat în 2021.

Australianca urmează să revină în circuit la jumătatea lunii aprilie. "Obiectivul meu este să reprezint Australia la următoarea ediţie a Billie Jean King Cup (11-13 aprilie). După ce am lipsit de la această competiţie anul trecut, acum sunt nerăbdătoare să port din nou echipamentul verde-auriu", a mai precizat Ashleigh Barty.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇