Arsenal Londra câștigă Supercupa Angliei

Arsenal Londra câștigă Supercupa Angliei
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Manchester City, gruparea antrenată de Pep Guardiola, campioana Angliei și a Europei, a pierdut meciul din Supercupa Angliei, disputat pe stadionul Wembley, și decis la penaltiuri în fața celor de la Arsenal Londra.

1-0 pentru cetățeni s-a făcut printr-un gol marcat destul de târziu, de Palmer, în minutul 77, după o pasă semnată de De Bruyne, execuția fiind una efectiv de senzație.

După o primă repriză echilibrată, în care portarul lui City Ortega a scos chiar multe mingi, partea secundă s-a desfășurat mai degrabă sub semnul dominării echipei în alb și bleu. Dar fotbalul este uneori perfid și în al 11-lea minut de prelungire, Akanji și-a marcat un autogol stupid, într-o fază în care Trossard a avut marele merit de a insista foarte mult.

ADVERTISING

Era 1-1 și se mergea la loviturile de departajare, acolo unde vicecampioana Angliei a fost mai stăpână pe situație și a câștigat cu 4-1. Doar Bernardo Silva a marcat pentru City, în schimb la Arse au punctat Odegaard, Trossard, Saka și Vieira.

City a început și sezonul trecut cu un eșec, 1-3 cu Liverpool în Community Shield, și apoi a făcut hattrick de trofee. 

Echipele de start

Manchester City: Ortega - Walker, Stones, Dias, Akanji - Rodri, Kovacic - Silva, Alvarez, Grealish - Haaland.
Arsenal: Ramsdale - White, Saliba, Gabriel, Timber - Rice, Partey - Saka, Odegaard, Martinelli - Havertz.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!