Andy Murray nu exclude să se retragă după eșecul de la Australian Open

Andy Murray nu exclude să se retragă după eșecul de la Australian Open
Susține democrația
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Tenismanul britanic Andy Murray a fost eliminat în primul tur la Australian Open, doar pentru a doua oară în 16 participări, şi nu exclude ca aceasta să fie ultima lui prezenţă la Melbourne, transmite Reuters.

”Este o posibilitate clară să fi fost fost ultima oară când am jucat aici. Cred că probabil din cauza modului în care a decurs meciul şi totul. În timpul jocului, încerci să-ţi ţii sub control emoţiile, să te concentrezi pe puncte, pe celelalte lucruri. Când eşti doar la un punct de înfrângere, nu poţi crede că totul s-a terminat aşa de repede, aşa cum s-a întâmplat. Comparativ cu meciurile pe care le-am jucat aici anul trecut, simt un sentiment total opus ieşind din teren. Aş vrea să implic mulţimea mai mult. Sunt doar dezamăgit de felul în care am jucat şi de toate celelalte. (Este un) mod dur, greu, de a încheia”, a spus Murray la conferinţa de presă de după meci.

ADVERTISING

Britanicul, de două ori triumfător la Wimbledon (2013, 2016) şi o dată la US Open (2012), a recunoscut că la finalul sezonului trecut nu s-a mai bucurat de tenis şi este din ce în ce mai greu să găsească rezultatele care să-i readucă bucuria de a juca înapoi.

Murray, 36 ani, de cinci ori finalist la primul Grand Slam al anului, a fost învins clar de argentinianul Tomas Martin Etcheverry, cap de serie 30, cu 6-4, 6-2, 6-2. Cealaltă înfrângere in primul tur s-a înregistrat în 2008, când s-a înclinat în faţa francezului Jo-Wilfried Tsonga, care a ajuns apoi până în finală.

ADVERTISING

Britanicul s-a operat apoi la şold în 2018, dar cariera sa nu a mai continuat la cele mai înalte cote şi nu este exclus ca acesta să fie ultimul lui meci la Melbourne.

Pentru Murray a fost a patra înfrângere consecutivă începând cu luna octombrie, iar acum are şapte înfrângeri în ultimele opt partide, cea mai slabă serie din cariera lui.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇