Americanul Andre Agassi, unul dintre cei mai mari tenismeni din toate timpurile, a răspuns și el la întrebarea care se tot pune în ultima perioadă, și anume care este cel mai bun jucător din istorie.
Agassi, ajuns la 50 de ani, cel care în cariera sa a bifat toate cele 4 turnee de Mare Șlem, plus medalia de aur la JO, l-a avut ca elev în scurta sa perioadă de antrenor chiar pe Novak Djokovici, liderul mondial ATP, între 2017 și 2018.
"Vorbim despre situații diferite când ne referim la cel mai bun jucător din toate timpurile. Federer, Nadal și Djokovic pot fi considerați GOAT (n.r.: în traducere The Greatest of All Time, adică cel mai mare din toate timpurile), dar discuția trebuie dezvoltată. Îl avem pe cel bun pe iarbă - suprafața rapidă - Roger Federer.
Îl avem pe Nadal, cel mai bun jucător pe zgură, iar Novak e cel mai bun pe hard. Avem în tenis suprafețe diferite, ei mai pot juca de 100 de ori unul împotriva celuilalt și vă voi da același răspuns", a sunat declarația lui Agassi pentru televiziunea CNBC.
Agassi e cotat și el de specialiști între cei mai mari 10 tenismeni din toate timpurile, având în palmares 60 de trofee ATP.
Printre alții, Agassi l-a avut ca antrenor și pe australianul Darren Cahill, actualul antrenor al Simonei Halep.
D.A.
Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:
Verdict dur pentru Florinel Coman după accidentarea de la echipa națională
345.150 doze de vaccin Pfizer ajung luni în România - Cum vor fi împărțite
Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro
Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.