Analiza făcută de selecționerul României după primul meci pierdut la Europeanul sub 19 ani

Analiza făcută de selecționerul României după primul meci pierdut la Europeanul sub 19 ani
Susține democrația
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Adrian Văsâi, selecționerul naționalei României sub 19 ani, a analizat evoluția băieților săi după eșecul în fața Italiei la deschiderea EURO Under 19 2022, scor 1-2.

În opinia sa, Văsâi crede că jucătorilor săi le-a lipsit încrederea în forțele proprii și crede că posesia va fi cheia în următoarea partidă de la Euro, cea cu Franța de marți, ora 21.

„Am întâlnit o echipă foarte puternică. Știam asta, le știam jucătorii. Ne-am propus mult mai multe lucruri pe faza ofensivă, dar nu le-am reușit. Am întâlnit o echipă extrem de agresivă, care nu ne-a permis să ne facem jocul.

ADVERTISING

Rezultatul este echitabil. Poate dacă la faultul din ultimul minut, din prima repriză, ni se acorda 11 metri, nu se știe ce urma. Dar per total Italia a meritat victoria”, a spus Văsâi în primă fază la TVR 1.

„Cred că ne-au lipsit curajul, încrederea. Suntem la alt nivel, dar așteptam un pic mai mult din acest punct de vedere. Din acest meci luăm bun faptul că ne-am creat câteva situații de a marca. Puține, ce-i drept, față de adversari. Cam atât. Prea puțin, pentru a câștiga un joc la asemenea nivel”.

ADVERTISING

România a fost învinsă de Italia la Campionatul European sub 19 ani

În legătură cu următoarea partidă, cea în fața ”cocoșilor galici”, Văsâi spune: „Dacă vom avea curaj și încredere, putem obține un rezultat favorabil cu Franța. Ne vom bate pentru asta, important este să putem ține mingea mult mai mult. Aici am avut o mare problemă. E adevărat că adversarii nu ne-au lăsat, au făcut presing. Asta este. Suntem sus, aceștia sunt adversarii”.

România este în grupă cu Franța, Italia și Slovacia (țara gazdă) la Euro Under 19. Dacă vom termina măcar pe 3 grupa, vom da baraj de accedere la Mondialele Under 20 cu locul 3 din cealaltă grupă de la Euro, acolo unde fac parte Serbia, Austria, Anglia și Israel.

ADVERTISING

D.A.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!