Ana Bogdan, învinsă de ucraineanca Dayana Yamstremska la Lyon după un meci dramatic

Ana Bogdan, învinsă de ucraineanca Dayana Yamstremska la Lyon după un meci dramatic
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ana Bogdan a pierdut în primul tur de la Lyon în fața ucrainencei Dayana Yamstremska, sportivă care cu doar câteva zile în urmă a părăsit țara natală într-o cursă dramatică ce a adus-o inclusiv în România.

Yamstremska a reușit să treacă peste războiul din țara natală și peste faptul că familia să se află încă în Odessa. Ea a învins-o pe Ana Bogdan cu 3-6, 7-6 (7), 7-6 (7).

Ana a câștigat primul set fără probleme, dar în al doilea s-a mers cap la cap, fără niciun break, iar Yamstremska s-a impus la tie-break.

ADVERTISING

În setul decisiv, Ana a condus cu 3-1, dar ucraineanca a revenit și apoi soarta confruntării a fost stabilită tot la tie-break, unde Yamstremska s-a impus.

Dayana Yamstremska a ajuns la Lyon după ce a plecat împreună cu sora sa de 15 ani din Odessa, unde și-a lăsat părinții. Pe drumul spre Franța, ea a ajuns și în România și le-a mulțumit oamenilor pentru modul în care a fost tratată.

La turneul de la Lyon, ea a intrat pe teren purtând un drapel al Ucrainei, țară invadată în aceste zile de armata trimisă de Vladimir Putin.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din tenis!