Ana Bărbosu, suspendată doi ani pentru încălcarea regulamentului anti-doping

Ana Bărbosu, suspendată doi ani pentru încălcarea regulamentului anti-doping
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ana Bărbosu (20 de ani) a fost suspendată doi ani pentru încălcarea regulamentului anti-doping!

Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a anunțat decizia finală în cazul gimnastei românce.

Ana Bărbosu, suspendare de doi ani pentru încălcarea regulamentului anti-doping

Bărbosu, medaliată cu bronz la sol la Jocurile Olimpice 2024, a primit o suspendare de doi ani pentru încălcarea prevederilor regulamentului anti-doping.

Sportiva noastră primise, inițial, o suspendare provizorie. Bărbosu s-a ales acum cu o suspendare de doi ani, pentru trei încălcări ale obligațiilor privind localizarea în vederea efectuării unui control anti-doping.

ADVERTISING

Agenția Internațională de Testare a suspendat-o ințial provizoriu pe Bărbosu, în luna mai 2026, după trei controale inopinate la care nu a putut fi găsită în locația furnizată, între septembrie și decembrie 2025.

Ana Bărbosu a contestat decizia de suspendare provizorie la TAS, însă tribunalul elvețian a menținut suspendarea.

ITA gestionează programul antidoping al Federației Internaționale de Gimnastică.

Suspendarea sa va fi valabilă timp de doi ani, începând cu 5 mai 2026, data la care a fost suspendată provizoriu. Așadar, Ana Bărbosu nu va putea concura până în mai 2028.

ADVERTISING

Regulamentul anti-doping prevede că sportivii trebuie să comunice permanent locația în care se află și să indice zilnic un interval de 60 de minute în care pot fi testați inopinat.

Bărbosu așteaptă și decizia finală în privința medaliei cucerite la JO 2024

Bărbosu și Federația Internațională de Gimnastică sunt, de asemenea, implicați într-un caz separat, referitor la medalia pe care aceasta a câștigat-o la Paris.

TAS i-a dat dreptate româncei în procesul cu americanca Jordan Chiles și i-a atribuit medalia la sol, însă Tribunalul Federal Elvețian a trimis cazul spre rejudecare la începutul lui 2026.

ADVERTISING

Cazul este încă în desfășurare, însă următoarea audiere nu va avea loc înainte de mai 2027.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google