Wizz Air anulează mai multe zboruri, inclusiv din România, începând din septembrie

Wizz Air anulează mai multe zboruri, inclusiv din România, începând din septembrie
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Wizz Air anunţă că anulează mai multe zboruri din toată reţeaua sa, inclusiv din România, începând cu luna septembrie. Reprezentanţii companiei nu precizează câte curse vor fi afectate, care sunt rutele şi nici până când va dura măsura.

Compania low-cost arată că măsura este luată ca urmare a verificărilor în avans ale unor motoare GTF, solicitate de Pratt & Whitney, producătorul motoarelor verificate.

”Wizz Air confirmă că, din cauza verificărilor în avans ale unor motoare GTF, solicitate de Pratt & Whitney, a fost nevoită să facă ajustări în cadrul reţelei sale, rezultând în anularea unor zboruri, începând din luna septembrie. Compania aeriană confirmă că nicio rută din România nu a fost suspendată permanent ca urmare a acestor inspecţii ale motoarelor”, au transmis, miercuri, reprezentanţii companiei.

ADVERTISING

Aceştia au declarat, pentru News.ro, că nu au o evidenţă a curselor afectate şi nici până când va dura măsura.

Potrivit companiei, pasagerii de pe zborurile afectate au fost deja notificaţi şi li s-a oferit un program alternativ de zbor, opţiunea rambursării complete prin metoda iniţială de plată sau rambursarea a 120% din tariful iniţial achitat în credit de companie pentru rezervări viitoare.

”În cazul în care o rezervare a fost efectuată printr-o agenţie de turism, fie ea şi online, compania aeriană le recomandă pasagerilor să contacteze agenţia care deţine rezervarea, pentru a face modificările necesare”, mai spun reprezentanţii companiei aeriene.

ADVERTISING

Wizz Air recomandă, de asemenea, verificarea folder-ului de spam în privinţa e-mailurilor referitoare la posibilele modificări de program.

”Wizz Air îşi cere scuze pentru neplăcerile cauzate de acest eveniment neplanificat, aflat în afara controlului nostru, însă siguranţa şi securitatea pasagerilor, a echipajului şi a aeronavelor este prioritatea noastră”, adaugă ei.

Wizz Air anunţase, în 9 august, că, din cauza verificărilor în avans ale unor motoare GTF, solicitate de Pratt & Whitney, a fost nevoită să facă ajustări în cadrul reţelei sale, rezultând în anularea unor zboruri în anumite zile, între unele destinaţii.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇