Germania aprobă vaccinul AstraZeneca pentru persoane peste 65 de ani, iar acesta este un semnal pozitiv și pentru restul Europei. O eventuală urmare a exemplului dat de nemți ar putea însemna ca și în România să crească grupa de vârstă la care poate fi administrat, iar asta ar grăbi procesul de imunizare și ar permite o mai bună utilizare a numărului mare de doze din serul britanic-suedez care încă nu sunt folosite în centrele din țară.
Mai departe, aflăm de la un comisar european că situația privind vaccinurile în Europa este ”liniștitoare” și că am putea avea surpriza ca la sfârșitul verii toată populația UE să fie vaccinată.
Printre veștile bune de azi mai notăm și că Aeroportul Otopeni face încă un pas spre modernizare, cu șase porți de verificare automată a documentelor de călătorie, dar și că AirFrance a lansat propria aplicație pentru prezentarea rezultatelor testului Covid.
AstraZeneca, administrat şi celor peste 65 de ani în Germania
Autoritățile germane au autorizat utilizarea vaccinului anti-COVID produs de AstraZeneca și pentru persoanele cu vârste de la 65 de ani în sus.
Totodată, perioada recomandată pentru rapel a fost extinsă la un maxim de 12 săptămâni, bazându-se pe studii care arată că în cazul AstraZeneca o perioadă mai lungă între administrarea celor două doze îmbunătățește reacția imună a organismului.
Toți cetățenii UE ar putea fi vaccinați până la sfârșitul verii
Uniunea Europeană ar trebui să fie în măsură să îi vaccineze pe toţi cetăţenii europeni "până la sfârşitul verii", a declarat joi la Roma comisarul european pentru piaţa internă Thierry Breton, care răspunde de aspectele industriale ale fabricării vaccinurilor, relatează AFP citat de Agerpres.
"Situaţia privind vaccinurile este liniştitoare. Este o provocare enormă şi totuşi am reacţionat cu o mare rapiditate", a declarat Breton în cadrul unei conferinţe de presă comune cu ministrul italian al dezvoltării economice, Giancarlo Giorgetti.
"Am extrem de multă încredere în capacitatea Europei de a livra vaccinurile mai rapid şi cred că până la sfârşitul verii îi vom putea vaccina pe toţi cetăţenii europeni", a dat el asigurări.
Aeroportul Otopeni are de acum un sistem automat de verificare a documentelor
Poliția de Frontieră a instalat pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă din București un sistem automat de verificare a documentelor de călătorie, așa cum vedem și în marile aeroporturi ale lumii.
Conform Poliției de Frontieră, în prezent, în cadrul Aeroportului Internaţional Henri Coandă controlul documentelor de călătorie se derulează atât manual, efectuat de către poliţiştii de frontieră aflaţi în dispozitiv, cât și automat, prin utilizarea porţilor ABC.
Astfel, se poate procesa un număr mare de pasageri într-un anumit interval de timp, fără a fi nevoie de suplimentarea numărului de poliţişti de frontieră.
Air France introduce o aplicatie mobila pentru prezentarea rezultatelor testului COVID
Air France anunță lansarea aplicației care permite pasagerilor să înregistreze în siguranță rezultatele testului COVID efectuat într-un laborator partener.
Odată ajunși la aeroport, pasagerii prezintă rezultatele testului de pe telefonul mobil, în locul unui test printat pe hârtie.
ICC AOKpass verifică dacă testul prezentat este valid și respectă reglementările țării de destinație, printr-o rețea securizată care folosește tehnologia blockchain.
Aplicatia va reduce timpul petrecut în aeroport dar și posibila fraudare prin prezentarea unor teste false.
Incepand cu 11 martie aplicatia va fi testata timp de 4 saptamani pentru zborurile cu plecare din Paris CDG catre Pointe-à-Pitre si Fort-de-France.
Citește și: