Tur de forță al primarului Daniel Băluță (PSD): Își securizează cheltuieli de sute de milioane de lei, înainte de învestirea noului Consiliu Local, în care nu are majoritate

Tur de forță al primarului Daniel Băluță (PSD): Își securizează cheltuieli de sute de milioane de lei, înainte de învestirea noului Consiliu Local, în care nu are majoritate
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Primarul Daniel Băluță, singurul edil de sector din PSD care nu și-a pierdut funcția la alegerile de pe 27 septembrie, profită la maxim de ultimele zile în care are sprijin politic din partea Consiliul Local al Sectorului 4.

Mai exact, Băluță a grăbit adoptarea, fără dezbatere publică, a unor proiecte mari și scumpe, a căror valoare cumulată ajunge la peste o treime din bugetul anual al sectorului.

La alegerile de pe 27 septembrie, primarul Daniel Băluță (PSD) a câștigat un nou mandat, dar a pierdut majoritatea în Consiliul Local.

În viitorul Consiliu, USR și PNL vor avea împreună 16 consilieri. În schimb, PSD va avea doar 11 consilieri, iar PMP va avea doi consilieri.

ADVERTISING
https://www.facebook.com/USR.sector4/posts/1549086068586335

În aceste condiții, USR și PNL i-ar putea ține pe loc primarului Daniel Băluță proiectele netrasparente, în care nu se menționează clar de ce s-au luat anumite decizii și cum se vor cheltui banii publici.

Până să ajungă într-o astfel de situație, însă, primarul Daniel Băluță profită de scurta perioadă în care actualii consilieri locali, care îi susțin și proiectele netrasparente, sunt încă în funcție.

Mai exact, în ședința de Consiliu Local care a avut loc pe 30 septembrie, cu începere de la ora 13.00, Băluță a inițiat mai multe proiecte scumpe și insuficient detaliate.

ADVERTISING

Pe ordinea de zi erau, în mod normal, doar opt proiecte. Cu o seară înainte de ședință, însă, administrația lui Daniel Băluță a suplimentat ordinea de zi cu nu mai puțin de 23 de proiecte. Multe dintre ele erau complexe și presupuneau aprobarea de noi cheltuieli majore.

USR Sector 4 a publicat o listă a acestor proiecte aflate pe ordinea de zi suplimentară.

https://www.facebook.com/USR.sector4/posts/1549663841861891

Din documnetele postate de USR se vede că Daniel Băluță a propus, spre exemplu, adoptarea de indicatori tehncio-economici pentru un pasaj și mai multe pasarele pietonale, cu o valoare cumulatp de peste 150 de milioane de lei - n.red.).

ADVERTISING

De asemenea, a propus construcția unei case de cultură de de 24 de milioane de lei, dar și alte proiecte cu valoare mare.

Per total, valoarea proiectelor pe care adiministrația Băluță le-a prezentat consilierilor locali cu câteva ore înainte de vot depășește 300 de milioane de lei, potrivit calculelor USR Sector 4. Or, asta înseamnă peste o treime din bugetul anual al Sectorului 4.

Chiar dacă aceste cheltuieli se vor împărți pe mai mulți ani, oricum cheltuielile sunt mult prea mari pentru a fi adoptate în grabă!

Toate proiectele care includ cheltuieli majore au fost adoptate. Iar asta ridică o serie de probleme, după cum a explicat pe larg pentr SpotMedia.ro consilierul local USR Guilhem Moulin.

”Lista foarte lungă de proiecte adoptate azi cu multe devize mărite ridică multe semne de intrebare. (...)

Am avut de aprobat mai multe modificari de indicatori tehnico-economici pentru proiecte deja finalizate. (...)

Spre exemplu, la Colegiul Național Mihai Eminescu, la indicatorii pentru modernizare, reabilitare și obținere autorizație ISU, creștere (adoptată - n.red.) creșterea a fost de la 25 la 42 de milioane (de lei - n.red.)

Au justificat creșterea, prin fapul că se includ și tablete pentru elevi, camere video pentru învățare online, televizor smart, refacere terenuri de sport și refacere imprejmuirile.

Titlul proiectului nu mai seamănă cu conținutul. ”S-au grăbit și n-au mai avut timp să întocmească proiecte separate”, a precizat Guilhem Moulin.

Din păcate, administrația lui Daniel Băluță și-a creat o cutumă din a nu face achiziții transparente. De multe ori, administrația de sector face achiziții în baza unor acorduri cadru, fără o detaliere suficientă a fiecărui cost.

Cu alte cuvinte, Primăria Sectorului 4 încheie cu o firmă un acord cadru, în baza căruia comandă, de-a lungul timpului, tot felul de produse și servicii. Iar criteriile în baza cărora s-au ales acele produse și servicii și prețurile plătite nu mai sunt detaliate transparent.

USR Sector 4 promite să pună capăt practicilor de acest fel de la începutul lunii noiembrie, când consilierii săi, alături de cei ai PNL, vor prelua majoritatea în Consiliul Local de sector.

Întrebarea este: a fost ședința de miercuri, 30 septembrie, ultima în care actualul Consiliu Local a angajat cheltuieli pentru următorii ani?

Ei bine, e posibil să nu fi fost ultima astfel de ședință.

Potrivit consilierului local USR Guilhem Moulin, în luna octombrie ar mai putea avea loc încă o ședință de Consiliul Local cu aleșii care încă nu și-au încheiat mandatul.

Rămâne să vedem dacă ea va avea loc, dar și ce alte proiecte va propune primarul Daniel Băluță, înainte să își piardă majoritatea în Consiliul Local.

Citește și:

Băluță a inaugurat o școală cu ”grădină pe perete”. Spune că, dacă e reales, așa vor arăta și blocurile din Sectorul 4 (Video)

Toţi angajaţii Primăriei Sectorului 4 sunt testaţi pentru coronavirus, după două cazuri confirmate


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇