Tratamentul antiCovid Favipiravir poate fi cumpărat în farmaciile cu circuit deschis

Tratamentul antiCovid Favipiravir poate fi cumpărat în farmaciile cu circuit deschis
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Medicamentul Favipiravir folosit în tratarea noului coronavirus poate fi accesat în farmaciile de circuit deschis, pe bază de prescripţie medicală, conform ultimelor reglementări legale, a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, directorul în cadrul Ministerului Sănătăţii Amalia Şerban.

„Se fac demersuri la nivel naţional pentru asigurarea medicaţiei eficace în această fază a pandemiei, respectiv asigurarea terapiei antivirale orale. La acest moment, orice farmacie din lanţurile farmaceutice poate accesa livrarea de medicaţie specifică pentru a fi furnizate pacienţilor care au prescrierea medicală.

ADVERTISING

Medicamentul Favipiravir poate fi accesat în farmaciile cu circuit deschis conform ultimelor reglementări legale, de săptămâna trecută", a explicat Şerban.

Ea a adăugat că, în ultimele două săptămâni, capacitatea de testare pentru Covid-19 s-a mărit.

"În ultimele două săptămâni, capacitatea de testare s-a mărit, astfel încât au fost raportate peste 380.000 de teste pe săptămână, din care peste o treime teste PCR.

Rata de pozitivitate a fost în creştere în medie de 15% în ultima săptămână, iar astăzi au fost raportate aproape 80.000 de teste", a precizat Amalia Şerban.

ADVERTISING

Potrivit acesteia, în ultima săptămână, 75% dintre cazurile secvenţiate au evidenţiat varianta Omicron.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇