STB e obligată de instanță să cumpere 40 de tramvaie pe care nu le vrea și pentru care nu are bani. Cum s-a ajuns în această situație absurdă

STB e obligată de instanță să cumpere 40 de tramvaie pe care nu le vrea și pentru care nu are bani. Cum s-a ajuns în această situație absurdă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Deși momentan n-are bani nici măcar ca să funcționeze așa cum ar trebui, Societatea de Transport București (STB) SA e obligată de instanță să cheltuiască peste 300 de milioane de lei pe 40 de tramvaie noi, pe care nici măcar nu mai vrea să le cumpere.

Iată cum s-a ajuns în această criză și de ce soluțiile se lasă așteptate.

Parcul de tramvaie al Capitalei este peste măsură de îmbătrânit. Potrivit STB SA, dintre cele 483 de garnituri, nu mai puțin de 320 (adica aproximativ 66%) sunt de tip V3A, construite începând cu anii 1970. Așa stau lucrurile de ani buni și, din păcate, bucureștenii aproape că s-au obișnuit cu condițiile mizere de călătorie din tramvaiele vechi.

În aceste condiții, în mandatul Gabrielei Firea, administrația Capitalei a organizat două licitații pentru tramvaie noi.

Mai întâi, la finalul anului 2018, Primăra Municipiului București (PMB) a lansat licitație pentru 100 de tramvaie lungi de 36 de metri. Această procedură a fost câștigată până la urmă - după un mare scandal – de Astra Vagoane Călători SA, firma familiei lui Valer Blidar.

Primăria Capitalei urmează să achite aceste tramvaie cu bani europeni.

ADVERTISING

La mai puțin de un an după lansarea acelei licitații, pe 30 septembrie 2019, STB SA și-a lansat propria procedură de achiziție de tramvaie. Societatea voia 40 de garnituri lungi de 18 metri, pe care să le achite cu bani de la bugetul Capitalei. Valoarea totală estimată a achiziției începea de la 307.600.000 de lei (și putea crește, în condițiile în care STB SA ar fi comandat mai multe tramvaie).

La această licitație pentru tramvaie de 18 metri s-au înscris două firme. Una a fost tot Astra Vagoane Călători. Iar a doua a fost Electroputere VFU Pașcani, societate deținută de Gruia Stoica, potrivit informațiilor furnizate de portalul cu informații de business listăfirme.ro.

participanti-licitatie-tramaie-18-metri

Pe 31 iulie 2020, STB SA i-a comunicat societății VFU Pașcani că este câștigătoarea licitației și a invitat societatea ca - după expirarea unui termen de 11 zile prevăzut de lege - să vină să semneze contractul.

Ulterior – după cum susține VFU Pașcani într-un document depus la Consiliul Național de Soluționare a Constantațiilor (CNSC) - corespondența dintre STB SA și firma câștigătoare a continuat.

Pe 5 octombrie 2020, STB a transmis că documentația pentru contract e la semnat. Iar pe 27 ale lunii, VFU Pașcani a notificat că și-a început relația cu furnizorii și că a achitat asigurarea pentru a obține scrisoare de garanție de bună execuție.

ADVERTISING

Apoi, totul s-a oprit.

Iar pe 31 decembrie 2020 STB i-a transmis firmei Electroputere VFU Pașcani că anulează licitația. Potrivit documentului depus de firma de material rulant la CNSC, STB a invocat: „Având în vedere situația financiară și datoriile curente ale PMB, nu există posibilitatea finanțării obiectivului de investiții”.

Nicușor Dan: Tramvaie scurte și scumpe pentru care n-au fost niciodată bani

Într-o conferință de presă pe care a susținut-o la jumătatea lunii ianuarie 2021, primarul general Nicușor Dan a declarat că anularea licitației pentru tramvaiele de 18 metri era justificată. Iată de ce.

„Acest contract a fost anulat din două motive juridice. Unul: nu existau banii în bugetul de investiții nici al STB, nici al PMB pentru această investiție.

Banii nu-i aveau – și aici nu este vina fostei administrații – pentru că a existat un Raport al Curții de Conturi din ianuarie sau februarie (2020 – n.red.) care a spus că nu se poate ca o societate comercială, care nu mai era regie, ci societate comercială (RATB s-a transformat în STB – n.red.) să facă licitații pe bani care nu sunt ai ei.

ADVERTISING

Tot ce înseamnă achiziții de mijloace de transport trebuie făcute exclusiv de PMB, care are banii. Apoi, mijloacele de transport pot fi atribuite, contra unei redevențe, cum se face, către STB.

Apoi, acest contract nu era oportun, pentru că erau tramvaie de 18 metri, nu de 36 de metri. Iar pe liniile din București e nevoie de tramvaie lungi, pentru că sunt mulți oameni de transportat.

În plus, un tramvai de 18 metri de la Pașcani costa 7,6 milioane de lei. Iar la Astra Arad, un tramvai de 36 de metri, deci dublu ca lungime, costă 8,4 milioane de lei (deci cu doar 0,8 milioane de lei în plus)”, a precizat Nicușor Dan, în ianuarie 2021.

Cine a câștigat războiul în instanță și cum

VFU Pașcani a contestat anularea licitației la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC). Iar CNSC a decis că STB SA trebuie să continue licitația.

decizie-CNSC-licitatie-tramvaie-18-metri

STB a atacat decizia CNSC la Curtea de Apel București. Dar instanța a respins definitiv acțiunea STB SA, pe 20 aprilie 2021.

STB n-a renunțat și a cerut revizuirea deciziei Curții de Apel București. A pierdut și de această dată. Mai exact, instanța a respins cererea de revizuire depusă de STB SA pe 9 noiembrie 2021.

Practic, de la acel moment, STB era obligată să reia procedura de atribuire. Dar n-a făcut-o. Nici n-ar fi avut cum, de vreme ce nu avea bani pentru acele tramvaie.

VFU Pașcani s-a dus din nou in instanță și a obținut o decizie definitivă, fără cale de atac, de executare silită a STB SA.

Executarea silită nu înseamnă că STB are să-i dea VFU Pașcani bani sau bunuri, ci reprezintă ceea ce juriștii numesc „obligație de a face”. Practic, instanța impune STB să continue licitația la care VFU Pașcani a fost deja aleasă câștigătoare.

Ce va face STB

Spotmedia.ro l-a întrebat pe directorul general al STB, Adrian Criț, dacă i se pare oportună această achiziție și ce urmează să facă.

„N-aș vrea să mă pronunț eu, ca director general, asupra acestor aspecte. Noi am fost informați cu privire la decizia instanței în cursul după-amiezii de vineri (17.02.2022 – n.red.).

Am notificat Consiliul de Administrație și Adunarea Generală a Acționarilor ale STB SA, care urmează să se întrunească și să ia o decizie.

Eu, ca director general, înțeleg că trebuie aplicată decizia instanței. Dar nu pot respecta ceva care mă duce în penal. În situația în care nu am reușit să identificăm nicio sursă de finanțare pentru aceste tramvaie, cum putem semna contract?

Chiar dacă nu ar fi vorba despre bani din bugetul acestui an, la semnarea unui contract trebuie indicată sursa de finanțare, potrivit legii. Altfel nu se poate”, a precizat Adrian Criț pentru Spotmedia.ro.

Întrebarea este: de unde va găsi STB 307 milioane de lei necesari pentru a cumpăra tramvaiele (așa cum o obligă instanță) în condițiile în care – potrivit proiectului de buget al PMB pentru anul 2022 – banii nu ajung, momentan, nici măcar pentru funcționarea societății?

În proiectul de buget al PMB pentru anul în curs am găsit sume alocate pentru plata altor mijloace de transport. Dar nu am găsit mențiuni cu privire la bani pentru tramvaiele de 18 metri, nici printre achizițiile plafinicate de PMB, nici în bugetul alocat STB.

achizitie-mijloace-transport-proiect-buget-2022

În plus, întrebarea este dacă VFU Pașcani va accepta să livreze tramvaiele la prețul la care a câștigat licitația în vara lui 2020 sau va încerca să negocieze o majorare de preț, în condițiile scumpirilor de materii prime și energie, din ultimul an?

Spotmedia.ro i-a solicitat un punct de vedere directorului VFU Pașcani, Vizante Tomoni. Acesta nu a răspuns solicitării noastre până la momentul publicării acestui articol.

Vom urmări această achiziție și vom reveni cu detalii.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇