Starea de alertă a fost iar prelungită cu 30 de zile. S-a votat și ca rata de incidență să țină cont de focarele de COVID, rămâne de văzut ce decide Guvernul

Starea de alertă a fost iar prelungită cu 30 de zile. S-a votat și ca rata de incidență să țină cont de focarele de COVID, rămâne de văzut ce decide Guvernul

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis, miercuri, prelungirea stării de alertă pe teritoriul României pentru încă 30 de zile.

Actuala hotărâre expira la 12 februarie. Noua stare de alertă va fi în vigoare până pe 13 martie.

Nu se circulă în continuare după ora 23:00, magazinele se închid la 21:00. Vezi alte restricții

Astfel, rămân în vigoare măsurile și recomandările făcute la nivel național, printre care obligativitatea purtării măștii de protecție de toate persoanele peste 5 ani, izolarea și carantinarea celor suspecți sau confirmați cu COVID, interdicția de a organiza concerte, activități culturale sau sportive în spații închise, precum și a petrecerilor.

ADVERTISING

Competițiile sportive se vor desfășura în continuare fără spectatori, iar la procesiuni religioase și pelerinaje pot participa doar cei din localitatea în care este organizat evenimentul.

Activitățile recreative și sportive pot fi desfășurate în aer liber cu cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună. La vânătoare, însă, pot merge până la 20 de persoane, susținându-se că așa e combătută pesta porcină africană.

Cursurile de instruire și workshopurile pot fi ținute cu cel mult 25 de persoane în interior și 50 în exterior. La proteste pot participa cel mult 100 de persoane.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

În interiorul localităților rămâne interdicția de a nu circula grupuri mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii. Și, evident, rămâne valabilă și măsura de interzicere a circulației în intervalul 23:00 - 05:00, fără motive documentate în declarația pe propria răspundere.

Magazinele rămân deschise doar în intervalul 05:00 - 21:00, în afară de cei care fac livrări la domiciliu, farmacii, benzinării. Mall-urile nu au voie să deschidă locurile de joacă și sălile de jocuri.

Se propune ca, în cazul în care apar 3 cazuri de COVID, într-un interval de 7 zile consecutive, în căminele de cazare pentru studenți sau elevi, să fie carantinată clădirea pentru 14 zile, iar copiii care nu au unde să se ducă să fie relocați, dar ținuți în izolare.

ADVERTISING

În continuare cine poate e încurajat să lucreze de acasă, iar angajatorii să asigure flux în ture pentru ceilalți care e nevoie să meargă fizic.

Incidența ar putea include și focarele. Votul e la Cîțu, care nu vrea să se intre mai ușor în scenariul roșu

Totodată, prin hotărârea de azi s-a decis și includerea focarelor de COVID – 19 în calcularea incidenței privind răspândirea noului tip de coronavirus. Acesta este indicele în funcție de care se stabilește intrarea unui localități într-unul dintre cele 3 scenarii.

Această măsură fusese anunțată de ministrul Sănătății Vlad Voiculescu de mai multe săptămâni și iată că acum e implementată. A durat atât, însă, pentru că mai mulți oficiali, printre care chiar premierul Florin Cîțu, au fost împotriva ei.

Astfel de focare au fost mai numeroase în ultimul an în spitale şi în centrele de îngrijire ale bătrânilor, astfel că fostul ministru a considerat că, fiind unități cu circuit relativ închis, nu e nevoie să fie afectat întreg orașul.

Voiculescu a anunțat din primele zile însă că vrea să schimbe modul de calcul al incidenței, considerând că vechea formulă nu oferea cifre conforme realității.

Șeful său pe linie de Guvern, Florin Cîțu, spune că totul a fost în regulă până acum și cere argumente științifice ca să facă schimbarea.

Rămâne de văzut dacă hotărârea CNSU va fi adoptată de Guvern.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇