România și întreaga emisferă nordică intră duminică, 21 decembrie 2025, în iarna astronomică, odată cu producerea solstițiului de iarnă, la ora 17:03 (ora României), potrivit calculelor astronomice. Este ziua cu cea mai mică durată de lumină din an și, totodată, momentul din care zilele încep, foarte lent, să se lungească.
Cea mai scurtă zi, cea mai lungă noapte
La solstițiul de iarnă, Soarele atinge cea mai joasă înălțime pe cer pentru emisfera nordică. Pentru București, acest lucru înseamnă o zi cu 8 ore și 50 de minute de lumină naturală și 15 ore și 10 minute de noapte (durata cea mai mare din an).
Soarele răsare și apune mult spre sud față de punctele cardinale est și vest, iar la amiază ajunge la doar aproximativ 21° deasupra orizontului, o înălțime foarte mică pentru latitudinea României.
De ce are loc solstițiul de iarnă
Solstițiile și echinocțiile sunt consecința a două elemente esențiale: mişcarea Pământului în jurul Soarelui și înclinarea axei Pământului cu 23,4° față de planul orbitei.
Această înclinare face ca, pe parcursul unui an, cele două emisfere să primească cantități diferite de lumină solară.
Între septembrie și martie, emisfera nordică este înclinată departe de Soare, ceea ce produce toamna și iarna. În același timp, în emisfera sudică începe vara.
În ziua solstițiului de iarnă, Polul Nord este orientat cel mai mult în direcția opusă Soarelui, iar arcul zilnic descris de Soare pe cer atinge valoarea minimă.
Cuvântul solstițiu provine din latină – sol (soare) și sistere (a sta pe loc). Denumirea reflectă un fenomen aparent: timp de câteva zile înainte și după solstițiu, înălțimea Soarelui la amiază se modifică extrem de puțin, ceea ce creează impresia că acesta „îngheață” pe cer.
De acum, zilele cresc
După 21 decembrie, durata zilei va începe să crească treptat, iar cea a nopții să scadă, proces care va continua până la solstițiul de vară, în jurul datei de 21 iunie 2026.
Este important de reținut că solstițiile au loc simultan pe tot globul, însă ora locală diferă în funcție de fusul orar.
Solstițiul în istorie și cultură
Timp de milenii, solstițiile au fost repere fundamentale pentru civilizațiile umane.
- La Stonehenge, structura este aliniată cu mișcarea Soarelui la solstiții, monumentul având o relație specială cu ciclurile solare.
- În Imperiul Inca, solstițiul de iarnă (în emisfera sudică) era marcat prin Inti Raymi, festival dedicat zeului Soarelui, sărbătorit și astăzi la Cusco.
- În Roma antică, solstițiul de iarnă era celebrat prin Saturnalia, un festival al luminii, al darurilor și al suspendării temporare a ierarhiilor sociale.
- În Iran, festivalul Yalda marchează cea mai lungă noapte din an și triumful simbolic al luminii asupra întunericului.
Și în spațiul românesc, multe dintre obiceiurile de iarnă – colindele, focurile rituale, accentul pus pe renaștere și curățenie – pot fi puse în legătură cu acest moment astral.
Din punct de vedere simbolic, solstițiul de iarnă marchează sfârșitul declinului luminii și începutul unei reveniri lente, dar sigure.
Din perspectivă astrologică, acest moment coincide cu intrarea Soarelui în zodia Capricornului, asociată cu ideea de disciplină, planificare, stabilitate și reflecție – un timp al bilanțului și al pregătirii pentru noul an.
Solstițiul de iarnă rămâne, astfel, un eveniment cu reper dublu: unul științific, care explică mecanica anotimpurilor, și unul profund cultural, care amintește că, indiferent cât de lungă este noaptea, lumina începe întotdeauna să se întoarcă.