Și cei care locuiesc în blocuri pot beneficia de energie produsă de panouri solare. Apare „prosumatorul de condominiu”

Și cei care locuiesc în blocuri pot beneficia de energie produsă de panouri solare. Apare „prosumatorul de condominiu”
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Asociaţia Prosumatorilor şi a Comunităţilor de Energie din România (A.P.C.E.) anunţă un pas important pentru democratizarea accesului la energia verde: introducerea conceptului de „Prosumator de Condominiu”, menit să ofere locatarilor de la bloc posibilitatea de a beneficia indirect de energia solară produsă pe acoperişurile clădirilor în care locuiesc, prin plăţi lunare.

„Pe 11 februarie 2025, A.P.C.E. a prezentat oficial Ministerului Energiei o propunere care vizează modificarea legislaţiei pentru a permite implementarea acestui concept. Ulterior, în cadrul unei întâlniri de lucru organizate pe 10 aprilie 2025 la care au participat reprezentanţi ai Ministerului Energiei, ANRE şi A.P.C.E., s-a conturat o formulă simplificată şi adaptată legislaţiei actuale, ceea ce va permite implementarea rapidă a acestui mecanism, cu impact direct în viaţa milioanelor de români care locuiesc în condominii”, arată Dan Pîrşan, Preşedinte A.P.C.E, într-un comunicat.

„Prosumatorul de Condominiu” este un concept prin care energia produsă de panourile fotovoltaice montate pe acoperişul blocurilor este injectată în reţea, iar fiecare locatar membru al Prosumatorului de Condominiu este compensat financiar lunar, proporţional cu energia livrată în funcție de Cota Parte Indiviza Energetică a fiecăruia.

A.P.C.E prezintă beneficiile pentru locatari:

  • Diminuarea facturilor la electricitate, datorită compensării financiare lunare;
  • Utilizarea eficientă a spaţiului de pe acoperişuri – România are peste 4.200 de hectare de acoperişuri disponibile, cu un potenţial de peste 4.000 MW putere instalată;
  • Implementare rapidă şi accesibilă, prin modificarea unui singur articol – Art. 70 din Legea nr. 196/2018 privind organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari.

Prin această iniţiativă, A.P.C.E. promovează egalitatea de şanse între locatarii de la bloc şi cei care locuiesc la casă, oferind tuturor posibilitatea de a deveni prosumatori şi de a contribui activ la tranziţia energetică.

„Este o soluţie simplă, eficientă şi cu impact social major. Fără modificări legislative complicate, putem oferi acces la energie curată unui număr mare de români şi putem valorifica la maximum potenţialul fotovoltaic al oraşelor noastre”, spune Dan Pîrşan, Preşedinte A.P.C.E


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇