Sfânta Lumină de la Ierusalim urmează să ajungă sâmbătă seară în România, în jurul orei 18:30, pe Aeroportul Henri Coandă, de unde va fi preluată de delegații eparhiilor Patriarhiei Române.
În jurul orei 19:00, Lumina Sfântă va fi primită la Catedrala Patriarhală istorică „Sfinții Împărați Constantin și Elena” de către Patriarhul Daniel, a anunțat Patriarhia Română.
Lumina va fi adusă de la Ierusalim de părintele arhimandrit Ioan Meiu, Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte. După sosirea la Otopeni, ea va fi oferită delegaților eparhiilor prezenți la aeroport, iar apoi va fi dusă mai departe, prin protopopiate, către parohiile din țară.
Patriarhia spune că tradiția aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim, începută în 2009 de Patriarhul Daniel, va continua și în acest an.
Instituția arată că, la această oră, există toate condițiile pentru ca Lumina să fie adusă ca de obicei, însă avertizează că situația din Orientul Mijlociu rămâne un factor de risc.
În acest context, Patriarhia a anunțat și un plan de rezervă. Dacă apar probleme majore neprevăzute și Lumina nu mai poate fi adusă de la Ierusalim, ea va fi oferită de la Catedrala Patriarhală din București, unde Sfânta Lumină adusă în 2025 a fost păstrată neîntrerupt aprinsă într-o candelă specială.
Potrivit Patriarhiei, aducerea și distribuirea Sfintei Lumini în toate lăcașurile de cult din Patriarhia Română este „un puternic simbol al comuniunii și unității ecleziale” și una dintre cele mai importante tradiții ale nopții de Paște.
