Ședința întreruptă brusc la Sectorul 1, din cauza unui atac cibernetic la primărie

Ședința întreruptă brusc la Sectorul 1, din cauza unui atac cibernetic la primărie
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Din cauză că niciunul dintre consilierii locali care urmau să participe online la ședința extraordinară de vineri nu s-a putut conecta, Consiliul Local al Sectorului 1 a votat să își mute toate proiectele de azi într-o altă ședință, care va avea loc marți, pe 28 iunie.

În mod normal, potrivit convocatorului publicat pe site-ul Primăriei Sectorului 1, o ședință extraordinară a Consiliului Local al Sectorului 1 trebuia să înceapă, vineri, pe 26 iunie 2022, la ora 14:00.

N-ar fi fost ieșit din comun ca ședința să înceapă mai târziu. În condițiile în care relațiile dintre Clotilde Armand (USR) și grupul PNL sunt tensionate aproape în permanență, uneori părțile negociază pe ultima sută de metri, iar ședința începe cu întârziere.

ADVERTISING

De această dată, însă, ședința a început la câteva minute după ora stabilită. Transmisiunea în mediul online s-a realizat doar audio, fără imagini live din sala de ședințe.

Secretarul general a anunțat că, din pricina unui atac cibernetic la care este supusă Primăria Sectorului 1, consilierii pregătiți să participe din mediul online la ședință nu se puteau conecta.

S-a decis amânarea începerii ședinței. În cele din urmă, cu circa 10 minute înainte de ora 15:00, ședința a început, în condițiile în care în sala erau 15 consilieri (dintr-un total de 27). Adică suficienți cât să asigure cvorumul pentru desfășurarea unei ședințe a Consiliului Local.

ADVERTISING

Consilierul local liberal Ramona Porumb a susținut că, dacă ședința s-ar desfășura în condițiile respective, le-ar fi îngrădit dreptul la vot consilierilor care erau pregătiți să participe din mediul online. Porumb a susținut că acei consilieri trebuiau anunțați din timp că e neapărat să fie prezenți în sală, ca să poată vota.

În aceste condiții, consilierul local liberal a propus ca toate proiectele care urmau să intre la vot vineri, pe 24 iunie, să fie mutate pe ordinea de zi a unei alte ședințe extraordinare, care a fost deja convocată pentru marți, 28 iunie.

ADVERTISING

Propunerea a fost adoptată, proiectele au fost mutate, iar ședința Consiliului Local al Sectorului 1 s-a încheiat abrupt, înainte, practic, de a începe oficial.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇