Sectorul 5 riscă să se îngroape în gunoi, după ce a rămas fără firmă de curățenie. În plus, Piedone poate să piardă mașini și utilaje pentru care s-au plătit deja milioane din bani publici

Sectorul 5 riscă să se îngroape în gunoi, după ce a rămas fără firmă de curățenie. În plus, Piedone poate să piardă mașini și utilaje pentru care s-au plătit deja milioane din bani publici
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Administrația Sectorului 5 ar urma să decidă vineri, pe 19 februarie, cine va ridica gunoiul de pe străzi, în următoarea jumătate de an.

Dacă administrația întârzie să ia o decizie, mai multe zone din sector s-ar putea sufoca sub gunoaie.

Problema este că, din cauza haosului din unele societăție edilitare, deciziile rapide sunt greu de luat.

Primăria Sectorului 5 deține o societate care să ridice gunoiul și să mențină curățenia pe străzi. Se numește Salubrizare Fapte 5 SA și a fost înființată în 2019 de fostul primar, Daniel Florea (PSD).

În urma unui control, Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM) și Garda Națională de Mediu (GNM) au constatat, însă, că societatea de curățenie a Sectorului 5 nu depozita gunoiul legal și în bune condiții. Așa că Salubrizare Fapte S5 SA a rămăs fără autorizație de mediu pentru jumătate de an.

incalcari-ale-legii-Salubrizare-Fapte-5-SA

În acest timp, firma de curățenie a Sectorului 5 nu mai are voie să își desfășoare activitatea. Și chiar dacă ar încerca – pe lângă că ar încălca legea – nici n-ar putea emite facturi pentru serviciile prestate.

ADVERTISING

Parte dintre locuitorii sectorului și unele firme din zonă au deja contracte pentru ridicarea gunoiului încheiate cu alte firme.

Problema – susține primarul Cristian Popescu Piedone – este că doar Salubrizare Fapte SA ridica gunoiul aruncat aiurea, pe trotuare sau pe spațiul verde. Și că fără ridicarea acestui gunoi, unele zone riscă să devină, în numai câteva zile, extrem de murdare. Ar fi un pericol atât pentru sănătatea locuitorilor, cât și a celor care doar trec printr-o astfel de zonă sufocată de gunoi.

În context, Cristian Popescu Piedone le-a propus consilierilor – în ședința de urgență a Consiliului Local de joi după-amiază - să adopte un proiect de hotărâre prin care să îi permită să caute o societate pe care să o contracteze, prin încredințare directă, o firmă de salubrizare ”pentru o perioadă de 6 luni (cât nu poate lucra Salubrizare Fapte 5 SA – n.red.) sau până la organizarea procedurii de licitație prin care se va delega serviciul public de salubrizare”.

ADVERTISING

Formularea folosită e neclară. O licitație pentru salubrizare riscă să dureze ani în șir. Și s-ar putea să nu fie în avantajul locuitorilor din Sectorul 5 să fie legați, atât de mult timp, cu o firmă de curățenie aleasă de primărie pe repede-înainte, într-o situație de criză.

Consilierii locali prezenți la ședință nu s-au arătat mulțumiți de inițiativa lui Piedone. Așa că acesta a retras proiectul de hotărâre de pe ordinea de zi și a anunțat că va convoca o nouă ședință extraordinară de consiliu local vineri, pe 19 februarie, tot pentru salubrizare.

Pentru detalii, puteți urmări integral ședința extraordinară de la Consiliul Local al Sectorului 5 de joi, 18 februarie:

ȘEDINȚĂ CONSILIUL LOCAL SECTOR 5

ȘEDINȚĂ CONSILIUL LOCAL SECTOR 5

Posted by Primaria Sectorului 5 on Thursday, February 18, 2021

Mai mulți consilieri locali au susținut, joi, că nu se justifică cooptarea, prin încredințare directă, a unei firme de salubrizare, în condițiile în care s-ar putea lucra tot cu companii ale primăriei, cum ar fi Amenajare Edilitară și Salubrizare (AES) SA.

ADVERTISING

Dar și această variantă de lucru e problematică. Ba chiar e posibil ca primăria să piardă mașinile și utilajele de curățenie cu care a lucrat până acum.

Iată de ce.

Utilaje luate pe credit și date degeaba altor societăți. Costuri și riscuri inutile

Salubrizare Fapte 5 SA n-are mașini și utilaje proprii pentru ridicat gunoiul.

Ce-i drept, pe vremea când era condusă de Daniel Florea, primăria de sector a cumpărat astfel de dotări.

Dar le-a luat printr-un credit de la Raiffaisen Bank, contractat de o altă societațe din subordine: Amenajare Edilitară și Salubrizare (AES) SA.

Ulterior, AES SA a cedat utilajele luate pe credit și încă neachitate, cu titlu gratuit, către primăria de sector. Și, la rândul ei, primăria le-a transferat, tot cu titlu gratuit, către Salubrizare Fapte SA, care le-a folosit la curățenie și la ridicarea gunoiului.

Dar toate aceste manevre au creat încurcături, pe care Primăria Sectorului 5 riscă să le plătească scump.

Mai exact, managerul de sector public al Raiffeisen Bank, Luminița Teleanu, a explicat la ședința de consiliu local de joi că, de fapt, creditul cu care AES SA a cumpărat mașinile și utilajele de curățenie are două componente.

Una dintre componente e pentru plata efectivă a utilajelor, cu dobândă. Sumele urmează să fie achitate până în 2030.

A doua componentă a creditului e pentru pentru plata TVA aferentă mașinilor și utilajelor de curățenie cumpărate de AES SA.

Această a doua componentă a creditului ar fi trebuit achitată foarte ușor, până la 28 februarie 2021.

Asta, pentru că AES SA are dreptul la returnarea TVA de la ANAF. Practic, societatea edilitară n-avea altceva de făcut decât să solicite rambursarea de TVA de la ANAF și să vireze mai departe banii primiți, către Raiffeisen.

Dar – susține Luminița Teleanu – AES SA n-a cerut returnarea de TVA. Și nici n-a plătit integral această componentă a creditului. Iar dacă până la finele lunii februarie nu plătește puțin peste 7 milioane de lei, va începe să datoreze și penalități către bancă.

AES SA e o companie cu probleme. Mai multe echipe de conducere se judecă pentru legitimitate și dreptul de a coordona societatea.

O reprezentantă a conducerii în exercițiu a AES SA a precizat că în cele din urmă s-a cerut rambursarea de TVA. Iar dacă banii de la stat vor veni, componenta de credit pentru achitarea TVA va putea fi achitată la timp.

Tot reprezentanta AES SA a precizat că s-a cerut târziu rambursarea de TVA din cauză că, mai întâi, societatea a fost avut nevoie să încheie un contract pentru a închiria legal utilajele către Salubrizare Fapte 5 SA.

Chiar și așa, în proiectul de hotârâre pus pe ordinea de zi a ședinței de joi, Cristian Popescu Piedone menționează că există riscul ca mașinile și utilajele de gunoi să fie luate de bancă.

Mai exact, în proiect se precizează că utilajele folosite de Salubrizare Fapte 5 SA ”fac obiectul unui contract de credit și pentru care, în prezent, s-a primit notificare de punere în întârziere pentru neachitarea creditului la scadență, situație care la 28.02.2021 poate duce la scoaterea din posesie a acestora de către banca creditoare, lăsând operatorul fără logistica necesară prestării serviciilor de salubrizare pe raza Sectorului 5”.

Rămâne să aflăm cum va reuși administrația Sectorului 5 să rezolve această problemă a colectării gunoiului.

Citește și:

Încă un blocaj în desființarea companiilor municipale create de Firea. Cine e de vină și cum s-ar putea rezolva problema

Cine sunt regii gunoiului din București. Au făcut averi din contracte cu primăriile de sector, iar Capitala e mizerabilă

Cum au ajuns deșeurile depozitate ilegal să îngroape o parte din Sectorul 3. Autoritățile ridică din umeri, gunoiul se adună


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇