Școala online? Copiii săraci din satele României n-au nici de mâncare în timpul pandemiei

Școala online? Copiii săraci din satele României n-au nici de mâncare în timpul pandemiei
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Viaţa pentru copiii din mediul rural s-a înrăutăţit considerabil în perioada pandemiei, arată o cercetarea realizată de World Vision România în perioada 10 mai – 27 iunie 2020.  Peste 60% dintre părinţi nu au lucrat, iar 40% dintre cei chestionați nu au reuşit să asigure deloc sau au asigurat parţial alimentele, medicamentele sau produsele de igienă.

Cercetarea derulată de Fundația World Vision România face o radiografie a bunăstării copilului din mediul rural în perioada pandemiei de COVID-19, urmărind trei aspecte esențiale: bunăstarea materială, cea emoțională și accesul la educație.

Rezultatele cercetării arată că la niciunul dintre aceste capitole copiii din mediul rural nu stau bine. Mai mult, pe măsură ce gradul de vulnerabilitate al unei familii creşte, nivelul de bunăstare emoţională şi educaţională a copilului scade considerabil. 

Familiile și gospodăriile vulnerabile, pe minus la alimente, produse de curățenie și igienă sau medicamente 

Cercetarea şi-a propus să evalueze dacă familiile din mediul rural şi-au diminuat veniturile în pandemie.

Aproape 19% dintre respondenţi au declarat că veniturile le-au scăzut din cauza concedierii, şomajului tehnic ori a imposibilităţii de a mai lucra cu ziua. Pentru alţi peste 40% dintre părinţii respondenţi, asistați social, însă, pandemia nu a făcut decât să le adâncească problemele. Părinţii au fost întrebaţi dacă reuşesc, în situaţia dată, să asigure necesarul familiei pe anumite categorii de produse.  

ADVERTISING
  • 41 % (2 din 5) au fost nevoiți să adopte strategii de reducere a cheltuielilor familiale în perioada de izolare. 
  • 27 % dintre cei care au adoptat strategii de reducere a cheltuielilor declară ca au rămas fără locuri de muncă, din cauza concedierii, a șomajului și imposibilității de a lucra cu ziua. 
  • aproape 40%  din totalul respondenţilor nu au reușit să asigure alimentele sau le-au asigurat parțial. 
  • Nici când vine vorba despre medicamente sau produse de igienă lucrurile nu au stat mai bine: peste 40% dintre părinți nu au reușit să le cumpere ori le-au achiziționat parțial.  

Şcoala online nu a fost posibilă în România... offline

Aproximativ 40% dintre elevii din mediul rural nu au participat la ore online. Doar 64% dintre cadrele didactice au organizat ore online. Restul au trimis și exerciţii prin telefon, Whatsapp, Messenger ori teme printate copiilor, pentru că aceştia nu aveau mijloace de conectare online.

Peste 55% dintre părinţi nu au un dispozitiv digital pentru fiecare elev din familie; 8% dintre respondenți afirmă că nu dețin niciun dispozitiv care să-i permită copilului să-și continue educația acasă.

ADVERTISING

Doar 20% au afirmat că în familiile lor copiii au urmărit emisiunile Teleşcoala organizate de Ministerul Educaţiei; 8 % din cauză că nu au avut televizor care să le permită să urmărească emisiunea, proporția atingând valori foarte mari în Cluj (22 %) și Vaslui (15%). 

Partea calitativă a cercetării World Vision România a constat în interviuri telefonice cu 62 de directori de școală din mediul rural, din comunitățile în care Fundația activează. Conform directorilor, noul an școlar va începe sub următoarele auspicii:

  • 1 din 4 şcoli nu are conexiune la Internet.
  • 9 din 10 şcoli nu are laptop/ PC/ tablete pentru educația digitală.
  • 87% dintre directorii de școală cred că învăţarea online nu mai trebuie extinsă.
  • 60% dintre ei cred că procesul educațional va fi afectat din cauza pandemiei și materia trebuie reluată, 16% cred că starea emoțională a elevilor va fi afectată și 13% cred că riscul de analfabetism va crește ca urmare a crizei COVID-19.

Emoţiile copilului, neglijate în mediul rural în perioada pandemiei

Aproape un sfert dintre părinții chestionați (22,85%) nu și-au lăudat niciodată copilul sau au făcut-o doar câteodată în perioada pandemiei. Aproape o cincime din părinții chestionați au declarat că își îmbrățișează copiii necondiționat doar câteodată sau deloc.

ADVERTISING

O treime din respondenții părinți (31,4%) nu au petrecut aproape deloc mai mult timp cu copiii lor pe perioada stării de urgență, când aceștia ar fi avut nevoie de suport socio-emoțional sporit.

Cu toate acestea, proporția părinților care consideră că au gestionat pozitiv starea de tensiune indusă de pandemie a fost de aproape 81%. 

Se remarcă din nou faptul că proporția părinților care nu au oferit copiilor confortul emoțional de care aveau nevoie în perioada pandemiei este foarte mare în cazul familiilor vulnerabile din punct de vedere economic. 

Proiect Școala Părinților

„Rezultatele studiului ne-au arătat, încă o dată, că urmele lăsate de pandemie au adâncit sărăcia și au accentuat factorii care influenţează negativ bunăstarea oamenilor din mediul rural.

Se evidențiază foarte clar relația strânsă între bunăstarea emoţională, accesul la  educaţie, implicarea părinţilor în viața școlară a copiilor și vulnerabilitatea economică a familiei.

Cei care şi-au pierdut total sau parţial veniturile din cauza crizei ori cei care sunt asistaţi sociali sunt şi cei care nu au acces la educaţie, deşi declară că educația ar însemna supravieţuire și singura şansă a copiilor de a ieşi din sărăcie.

Atunci când ne uităm la bunăstarea emoţională, starea de bine şi climatul în care un copil trebuie să se dezvolte, devine evident că familiile vulnerabile trebuie ajutate, în special cu şedinţe de consiliere psiho-emoţională şi educaţie parentală.

Pe lângă programele de susținere a copiilor prin care am ajutat peste 20.000 de copii și familiile acestora în perioada pandemiei, World Vision continuă în comunităţile rurale un program foarte important în acest sens: ‚,Școala Părinților’’, prin care părinții sunt însoțiți, pas cu pas, de consilieri, asistenți sociali și psihologi să depășească situații dificile în creșterea și educarea copiilor.

De asemenea, este important de amintit că, în mai puțin de două luni, începe școala. Nu știm în ce formă, dar cursurile vor fi reluate, iar acești copii au nevoie de intervenție imediată pentru a nu rămâne în urmă. Facem un apel la solidaritate şi îi invităm pe toți care pot și doresc să contribuie la Fondul de Urgență pentru educație și intervenție imediată pentru copiii și școlile din mediul rural să trimită un SMS cu textul Speranţă, la 8864.”, a declarat Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România.

Metodologia și eșantionul cercetării

Cercetarea a fost derulată telefonic în perioada 10 mai – 27 iunie 2020 și a vizat colectarea de informații din cele 6 județe (Cluj, Dolj, Ialomița, Vaslui, Iași, Vâlcea - 139 de comune cu 313 sate), în care World Vision România derulează intervenții. 

Cercetarea a vizat două grupuri ţintă şi a folosit două categorii de metodologii: 

  • componenta cantitativă materializată prin aplicarea unui chestionar adresat părinţilor copiilor beneficiari ai proiectelor World Vision România.
  • componenta calitativă ce a folosit un ghid de interviu adresat directorilor de şcoală şi reprezentanţilor autorităţii locale (primar, vice-primar şi asistenţi sociali).

Cercetarea cantitativă a cuprins un univers de 1.769 părinți ai copiilor de vârstă școlară. Peste 75% dintre cei chestionați provin din familii cu multiple vulnerabilități.

World Vision România face un apel la sprijinirea continuă a școlii românești, în special al învățământului rural. Astfel, Fundaţia a lansat campania de strângere de fonduri dedicate intervenției de urgență în sprijinul școlilor și copiilor din mediul rural, odată cu începerea școlii.

World Vision are în vedere pentru debutul noului an școlar intervenția pentru cel puțin 6.600 de copiii şi 100 de profesori din 80 de comunităţi nevoiaşe de la sate și 27 de şcoli şi 6 grădiniţe pentru renovări și reabilitări în regim de urgență.

Persoanele care vor să-i sprijine pe copiii de la sate care vor să continue să înveţe, însă ar putea fi lăsaţi în urmă pentru că nu au resurse, pot să doneze fie prin SMS la 8864 cu textul SPERANŢĂ (cost 4 euro/ lună), fie direct pe site-ul campaniei - https://bit.ly/2X6T8oZ, unde se poate dona orice sumă.

Despre World Vision România

World Vision România este o organizaţie care desfăşoară programe de intervenţie umanitară de urgenţă, dezvoltare şi advocacy, punând în centrul activității sale bunăstarea copilului. Organizaţia se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile şi comunităţile, în scopul depăşirii sărăciei şi nedreptăţii. Fundaţia lucrează cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen. 

World Vision România face parte din parteneriatul World Vision International prezent în aproape 100 de ţări din întreaga lume. În 30 de ani de prezenţă în România, am ajutat peste 500.000 de copii şi adulţi, în aproape 500 de comunităţi din 8 judeţe. 

World Vision România crede în dreptul la şanse egale pentru copiii de la sate şi de la oraş şi de aceea în comunităţile rurale unde este prezentă desfăşoară programe de dezvoltare comunitară pe termen lung cu focus pe educaţie şi reducera abandonului şcolar, sănătate şi protecţia copilului, agricultură şi dezvoltare rurală, angajament civic şi creştin.

Copiilor li se facilitează astfel accesul la condiţii de viaţă mai bune prin dezvoltarea durabilă a comunităţii în care trăiesc. Prin proiectele noastre, ne concentrăm pe transformarea comunităţilor şi membrilor acestora pentru a realiza o viaţa implinită pentru fiecare copil. 

Aproape 90.000 de copii au măcar un părinte la muncă în străinătate, iar 3.500 sunt lăsați în sistemul de protecție specială


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇