Românii vor putea economisi și investi pentru pensie după model american. Legea a fost adoptată de Parlament

Românii vor putea economisi și investi pentru pensie după model american. Legea a fost adoptată de Parlament
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google

Legea care introduce Conturile de Economii și Investiții (CEI) a fost adoptată, miercuri, de plenul Camerei Deputaților, for decizional, cu 262 de voturi „pentru” și o abținere.

Noile conturi sunt inspirate de instrumentele de economisire pentru pensie 401(k) și IRA din Statele Unite. Ele nu vor înlocui pensia de stat, Pilonul II sau pensiile private facultative, ci vor oferi o posibilitate suplimentară de economisire pentru perioada de după retragerea din activitate.

Conturile vor putea fi deschise voluntar la o bancă sau la o firmă de brokeraj autorizată și sunt gândite pentru economisirea pe termen lung.

Titularii vor putea depune bani și vor alege cum să-i investească, de exemplu în acțiuni, obligațiuni sau fonduri de investiții.

Sumele acumulate vor putea fi retrase, în principiu, după pensionare sau după împlinirea vârstei de 65 de ani.

Câștigurile obținute – precum dividendele, dobânzile sau creșterea valorii investițiilor – nu vor fi impozitate în fiecare an. În funcție de tipul contului, titularul va putea depune fie bani din venitul net, pentru care taxele au fost deja plătite, fie sume care beneficiază de o deducere fiscală și vor fi taxate la retragere.

ADVERTISING

„Pensia de stat, Pilonul II și pensiile facultative rămân exact cum sunt, pentru că acest cont CEI este voluntar și vine în plus, pentru cine vrea să își construiască un capital propriu”, a explicat deputatul PNL Sebastian Burduja, unul dintre inițiatorii proiectului.

El susține că o persoană care investește 300 de lei lunar timp de 35 de ani ar putea strânge peste 500.000 de lei, în banii de astăzi, dacă investițiile ar avea un randament mediu anual de 7% peste inflație.

Este însă doar un calcul orientativ: investițiile la bursă pot înregistra atât câștiguri, cât și pierderi, iar suma finală nu este garantată.

Ce sunt, de fapt, aceste conturi

Noile conturi nu reprezintă un alt tip de pensie și nici un nou pilon al sistemului de pensii. Sunt conturi individuale în care fiecare persoană poate depune voluntar bani pentru perioada de după pensionare.

ADVERTISING

Banii nu intră în bugetul statului și nu sunt folosiți pentru plata pensiilor altor persoane. Ei rămân în contul titularului și sunt investiți, la alegerea acestuia, în acțiuni, obligațiuni, fonduri de investiții sau alte produse permise de lege.

Titularul decide cât și cât de des contribuie. În unele cazuri, poate depune bani și angajatorul. Sumele acumulate vor putea fi retrase, în principiu, după pensionare sau după împlinirea vârstei de 65 de ani.

Practic, acest cont poate aduce un venit suplimentar la pensie, peste pensia de stat și pensiile private, însă suma finală va depinde de contribuțiile făcute și de rezultatele investițiilor.

Cum vor fi impozitați banii

Proiectul prevede două variante, iar diferența dintre ele ține în principal de momentul în care sunt impozitați banii.

În prima variantă, titularul depune în cont bani din veniturile sale nete, pentru care taxele au fost deja plătite. Când ajunge la pensie și retrage banii, nu mai plătește impozit pe sumele obținute și nici contribuții sociale.

ADVERTISING

În a doua variantă, banii depuși beneficiază de o deducere fiscală, ceea ce înseamnă că nu sunt impozitați în acel moment. Taxarea este amânată până când titularul retrage sumele acumulate.

La acest al doilea tip de cont poate contribui și angajatorul. Pentru banii depuși de acesta, deducerea fiscală se aplică în limita a 33% din salariul de bază lunar al angajatului.

Astfel, titularul poate alege între două formule: plătește taxele acum și retrage banii fără impozit sau beneficiază de reducerea fiscală acum și plătește impozitul la retragere.

O persoană va putea deschide unul sau mai multe conturi, inclusiv la administratori diferiți. Tipul unui cont nu va putea fi schimbat după deschidere.

Unde vor putea fi investiți banii

Fondurile acumulate vor putea fi investite în acțiuni, obligațiuni, fonduri de investiții și alte instrumente financiare tranzacționate pe piețe reglementate din UE sau din state membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.

Banii nu vor putea fi plasați direct în produse financiare complexe și cu risc ridicat, precum contractele prin care investitorii pariază pe creșterea sau scăderea prețului unor acțiuni, valute ori mărfuri.

Câștigurile realizate în interiorul contului, inclusiv dividendele, dobânzile și creșterile de valoare ale investițiilor, vor fi scutite de impozit și de contribuții sociale pe perioada în care banii rămân în cont.

Contribuțiile vor putea fi făcute până când titularul obține dreptul la pensie pentru limită de vârstă, pensie anticipată ori pensie de invaliditate sau până la împlinirea vârstei de 65 de ani.

Proiectul a fost inițiat de parlamentari PNL și USR și a primit susținere din partea tuturor partidelor.

Legea urmează să fie trimisă președintelui pentru promulgare. Ea va intra în vigoare la 1 ianuarie a anului următor publicării în Monitorul Oficial.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google