Primul premiu literar pentru cărți scrise cu ajutorul AI. Autorii trebuie să dezvăluie cum au folosit tehnologia

Primul premiu literar pentru cărți scrise cu ajutorul AI. Autorii trebuie să dezvăluie cum au folosit tehnologia
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Franța va avea un premiu literar dedicat cărților scrise cu ajutorul inteligenței artificiale. Numit Prix Pascal, acesta își propune să recompenseze creativitatea autorilor care folosesc AI și să aducă mai multă transparență într-un domeniu în care tehnologia provoacă tot mai multe controverse.

Organizatorii au deschis miercuri înscrierile, iar competiția este accesibilă tuturor celor care scriu în limba franceză, indiferent de naționalitate sau de țara de reședință. Nu este necesar ca manuscrisul să fie publicat de o editură, relatează AFP.

ADVERTISING

Există însă o condiție neobișnuită: fiecare candidat trebuie să explice exact cum a folosit inteligența artificială. Manuscrisul va fi însoțit de un dosar tehnic în care autorul precizează modelul AI utilizat, eventualii agenți și instrucțiunile (prompturile) folosite.

Premiul poartă numele matematicianului și filosofului francez Blaise Pascal. Juriul, a cărui componență va fi anunțată la sfârșitul lunii octombrie, va căuta o operă originală, utilă sau capabilă să atragă atenția. Câștigătorul va fi desemnat la jumătatea lunii decembrie.

ADVERTISING

Inițiativa apare în plină controversă privind folosirea AI în literatură. Scriitorul canadiano-tahitian Thélyson Orélien a fost acuzat că a utilizat masiv inteligența artificială pentru romanul „C'était ça ou mourir”, unul dintre titlurile remarcate ale sezonului literar de toamnă. Miercuri, editura sa a confirmat că la realizarea cărții a fost folosită inteligența artificială.

Organizatorii Prix Pascal spun că preferă transparența în locul încercărilor de a detecta textele generate de AI, mai ales că instrumentele de verificare oferă adesea rezultate contradictorii.

ADVERTISING
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google