Primul aparat RMN de ultimă generație destinat copiilor, de la un spital public din Regiunea Vest

Primul aparat RMN de ultimă generație destinat copiilor, de la un spital public din Regiunea Vest
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

La Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Louis Ţurcanu” Timişoara” a fost pus în funcţiune un aparat RMN ultraperformant, pentru copii, achiziţionat prin fondurile europene gestionate de ADR Vest.

Investiţia în valoare de aproape un milion de euro a fost făcută în cadrul unui proiect de dotare a spitalului finanţat cu bani europeni.

RMN-ul va putea face investigaţii complete copiilor indiferent de vârstă, după prima săptămână de la naştere.

În primă fază, de el vor beneficia pacienţii internaţi în Spitalul „Louis Ţurcanu”, urmând ca din ianuarie el să fie accesibil prin Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi pacienţilor din exterior, a transmis Agenţia de Dezvoltare Regională Vest, într-un comunicat de presă.

ADVERTISING

„Dacă este să mă refer numai la faptul că suntem cea mai importantă unitate cu chirurgie pediatrică din vestul ţării, o unitate majoră în onco-pediatria română, care face şi transplant medular, avem şi o componentă de politraumă – toate acestea fac ca RMN-ul să fie o unealtă de mare importanţă pentru ceea ce înseamnă buna funcţionare în îngrijirea copiilor”, a declarat Mihai Gafencu, managerul Spitalului pentru Copii „Louis Ţurcanu” Timişoara.

În cadrul aceluiaşi proiect, unitatea de primiri urgenţe a fost dotată cu echipamente medicale performante, printre care şi un sistem complet pentru intubaţii dificile, o măsuţă de resuscitare a nou-născuţilor, un ventilator neonatal sau un monitor de respiraţie portabil.

ADVERTISING

În total, aproape 1,4 milioane de euro au fost investiţi în proiect, dintre care peste 1,3 milioane de euro sunt fonduri europene nerambursabile.

17 ambulatorii şi tot atâtea unităţi de primiri urgenţe din Regiunea Vest au fost reabilitate şi dotate cu sprijinul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Vest, numai prin Programul Operaţional Regional, prin intermediul căruia regiunea beneficiază acum şi de 158 de ambulanţe noi.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇