Primăria Sectorului 3 a lăsat de izbeliște o stradă pe care voia să facă parcări. Reacția furioasă a lui Robert Negoiță

Primăria Sectorului 3 a lăsat de izbeliște o stradă pe care voia să facă parcări. Reacția furioasă a lui Robert Negoiță
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

După ce a tăiat fără rost mai mulți arbori de pe Strada Armeniș ca să facă parcări, Primăria Sectorului 3 a lăsat treaba neterminată și a trimis oamenii să lucreze în altă parte.

Primăria Sectorului 3 a început încă din a doua parte a lunii aprilie – în plină stare de urgență – să retraseze trotuarele în capătul dinspre Bulevardul 1 Decembrie al Străzii Armeniș. La început au apărut câțiva muncitori care au pregătit șantierul.

Apoi oamenii au spart un trotuar, au turnat beton și au pus dale. Au plantat 9 tei tineri, foarte aproape de blocuri.

harta
Zona în care a început retrasarea trotuarelor. Foto: Captură Google Maps

Pe 29 aprilie, oamenii au tăiat, însă, un arbore de peste 16 metri înălțime, perfect sănătos, fără vreo explicație. În ciuda insistențelor unora dintre oamenii care locuiesc în zonă, muncitorii au refuzat să prezinte orice aviz de defrișare a arborelui pe care ar fi trebuit să îl aibă de la Primăria Capitalei. Nici pe site-ul primăriei de sector n-am găsit vreun astfel de aviz.

plop-taiat
Un copac de peste 16 metri a dispărut în câteva ore. S-a creat astfel un loc de parcare.

De fapt, nu știm nici dacă muncitorii aveau sau nu vreun document care să le permită să repare sau să retraseze trotuarele. Reporterul SpotMedia.ro i-a întrebat în repetate rânduri pe oameni dacă au documentele necesare. Dar lucrătorii au spus fie că ”nu pot arăta actele”, fie că nu le au la ei, fie că le găsim online, pe site-ul primăriei. Iar pe site – dacă documentele există – noi n-am reușit să le identificăm.

ADVERTISING

În cele din urmă, lucrătorii Primăriei Sectorului 3 au băgat excavatorul în grădinile blocurilor de pe stradă. Scopul: să construiască trotuare noi, în grădini. Iar trotuarele vechi să fie transformate în locuri de parcare.

Ca să le vină mai ușor să lucreze, muncitorii primăriei au mai tăiat, în grabă, vreo 4 arbori tineri. Și au continuat să aștearnă dale pietonale.

c
Muncitorii au mai tăiat, în grabă, câțiva copaci , ca sa pună mai ușor dale pietonale. Foto: Gabriel Kolbay

Ultima oară au venit pe șantier pe data de 29 mai. A urmat apoi minivacanța de 1 iunie. Iar marți, pe 2 iunie – într-o zi ploioasă – muncitorii au sosit , au acoperit cu folii stivele de dale și borduri și au plecat. Și duși au fost.

Trotuarele au rămas sparte și impracticabile pe alocuri. Zona care trebuia transformată în parcare e plină de nisip și de stive cu borduri și dale. Zile bune, mai rămăsese un excavator, parcat pe stradă.

3-3
Strada a fost lăsată de izbeliște. Foto: Gabriel Kolbay

După ce a trecut vreo săptămână din luna iunie, muncitorii au venit să recupereze excavatorul. Și au dispărut din nou. Echipe noi de lucrători au apărut într-o altă porțiune a străzii și au început să spargă asfaltul și să toarne, în loc, ciment.

harta-google-maps-2
Cu roșu, porțiutnea de stradă în care retrasarea trotuarelor a fost abandonată. Cu verde, zona în care Primăria Sectorului 3 a început alte lucrări pe strada Armeniș

SpotMedia.ro i-a întrebat, la începutul acestei săptămâni, pe muncitori ce se întâmplă în capătul dinspre Bulevardul 1 Decembrie al Străzii Armeniș și de ce acolo a rămas totul în părăsire.

ADVERTISING

Unul dintre muncitori a spus că nu știe. Dar bănuiește fie că acolo a lucrat o firmă privată cu care primăria de sector nu s-a mai înțeles la bani, fie s-or fi ivit prin alte părți lucrări mai urgente.

La numai câteva ore după această discuție, muncitorii care au tăiat copaci si au retrasat trotuarele și-au făcut apariția pe capătul dintre Bulevardul 1 Decembrie al străzii Armeniș. Dar numai ca să stivuiască ceva mai atent bordurile și dalele rămase pe șantierul abandonat. După ce au mutat câteva stive de matieriale, au plecat din nou.

Și nu s-au mai întors până la momentul publicării acestui text.

6-2
Muncitorii au reapărut, au stivuit dalele si au plecat din nou. Foto: Gabriel Kolbay

Din păcate – în ciuda prevederilor Legii 51/1990 – Primăria Sectorului 3 n-a afișat pe strada Armeniș niciun panou cu informații despre lucrările pe care le-a început acum 2 luni. Așa că oamenii din zonă nu știu niciodată ce altceva vor mai face muncitorii acolo. Asta, dacă se vor mai întoarce să termine ce au început...

ADVERTISING

Ca să aflăm mai multe, l-am contactat telefonic pe primarul Sectorului 3, Robert Negoiță. Acesta s-a arătat, însă, mirat și cumva deranjat de întrebările SpotMedia.ro. În plus, primarul ne-a acuzat că am fi făcut sesizări ”peste tot” cu privire la situația de pe această stradă. Deși, la drept vorbind, n-am făcut nicio sesizare în afara semnalării în presă a situației de pe stradă.

”De asta m-ați sunat? Ca să mă întrebați asta? Daaa... ați mai scris un articol frumos despre asta, nu? Și ați făcut reclamații peste tot! Eu nu o vă mai spun nimic. Veți vedea ce se întâmplă acolo!

Ați înțeles ce v-am spus? O seara bună vă doresc!”, a declarat Robert Negoiță și a închis telefonul.

PARLAMENT- CEX PSD
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță. Foto: Alexandru Dobre/Mediafax.ro/Hepta.ro.

SpotMedia.ro a formulat o solicitare scrisă către Primăria Sectorului 3 în încercarea de a afla mai multe informații legate de planuri pe care instituția le are pentru Strada Armeniș și despre momentul în care se vor finaliza lucrările.

Dacă instituția va răspunde, vom reveni cu amănunte.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇