Polițiștii din București au primit dispozitive cu electroșocuri

Polițiștii din București au primit dispozitive cu electroșocuri
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Pentru prima dată în România, polițiștii din Bucureşti vor primi în dotare dispozitive cu electroșocuri.

Acest demers a fost posibil ca urmare a parteneriatului încheiat între sindicatul EUROPOL și compania New Akord Security, anunţă un comunicat de presă.

Astfel, primele 20 de dispozitive cu electroșocuri au fost oferite spre folosință Poliţiei Capitalei, urmând ca alte 20 de bucăți să fie furnizate în cel mai scurt timp.

În următoarea perioadă, primii 300 de polițiști vor fi instruiți cu privire la caracteristicile și utilizarea dispozitivelor cu electroșocuri și situațiile punctuale pe care le pot întâlni la intervenții.

ADVERTISING

În aceste condiții, spre finalul anului, aceste dispozitive vor putea fi deja văzute în dotarea polițiștilor și vor putea fi deja folosite, adaugă sursa citată.

Prin acest proiect pilot, România se alătură unor țări precum Spania, Marea Britanie, Italia, Elveţia, Polonia sau Ungaria., unde forțele de ordine folosesc deja dispozitive cu electroșocuri.

Sindicatul susţine că dispozitivele cu electroșoc sunt eficiente și necesare în fața provocărilor actuale tot mai ridicate și mai complexe cu care se confruntă polițiștii în intervențiile lor.

ADVERTISING

Avantajul este riscul scăzut de vătămare, atât în privința agresorilor cât și a polițiștilor, dar posibilitatea de imobilizare eficientă a persoanelor care reprezintă un pericol pentru sine sau pentru cei din jur.

Iată care spun sindicaliştii că sunt principalele avantaje ale utilizării dispozitivelor cu electroșocuri în activitatea forțelor de ordine:

1.   Ridicarea standardelor de profesionalism şi pregătire ale personalului în diferite tipuri de misiuni;

2.   Creșterea capacității de răspuns în situații cu grad de risc;

ADVERTISING

3.   Gestionarea în condiții de siguranță și eficiență a situaților cu potențial violent din teren, prin protejarea integrității fizice a polițiștilor, dar și a agresorilor;

4.   Prevenirea escaladării conflictelor și aplanarea rapidă a oricărei situații cu potențial de agresiuni;

5.   Reducerea numărului de intervenții în forță prin caracterul preventiv al dispozitivului cu electroșocuri;

6.   Îmbunătățirea încrederii din partea comunității în Poliția Română, ca urmare a intervențiilor eficiente;

7.   O mai bună capacitate de răspuns cu un efectiv mai redus de personal;

8.   Dispozitivele cu electroșocuri contribuie la o mai buna conformitate cu legislația privind drepturile omului, prin aceea că utilizarea lor în detrimentul armelor letale duce la salvarea de vieți.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇