Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate (PIAS) este indisponibilă luni în intervalul 18:00 – 20:00 pentru lucrări de mentenanță, a anunțat Casa Națională de Asigurări de Sănătate.
„În data de 17 februarie 2025, între orele 18:00 – 20:00, Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate (PIAS) va fi indisponibilă, în vederea efectuării unor lucrări de mentenanță”, afirmă sursa citată.
Potrivit CNAS, în acest interval, serviciile medicale, medicamentele și dispozitivele medicale se vor acorda în regim offline.
Asociația Profesională a Medicilor de Ambulator a atras atenția, la mijlocul săptămânii trecute, asupra disfuncționalităților „grave” ale Sistemului Informatic Unic Integrat, care, după cum susțineau reprezentanții asociației, blochează validarea serviciilor medicale, eliberarea rețetelor și efectuarea investigațiilor.
Și Patronatul Medicilor Specialiști cu Practică Independentă a atras atenția asupra faptului că disfuncționalitățile Sistemului Informatic Unic Integrat afectează procesarea serviciilor medicale și decontările prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate.